• Naționala feminină de tenis de masă a României, vicecampioană europeană, s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026 de la Londra, după o victorie dramatică în fața Egiptului, scor 3-2.

  • În sferturile de finală, tricolorele vor întâlni Franța, vineri. Calificarea în semifinale le-ar asigura automat medalia de bronz, întrucât nu se dispută meci pentru locurile 3-4.

Meciul a fost o succesiune de răsturnări de situație, iar calificarea a fost decisă în ultimul joc, de Andreea Dragoman, după un duel electrizant.

Szocs a deschis drumul: control total cu Meshref

Bernadette Szocs (26 mondial) a oferit startul perfect pentru România, dominând-o clar pe Dina Meshref (50 mondial).

Jocul liderului tricolor a fost solid, fără oscilații, iar victoria în minimum de seturi a stabilit tonul confruntării.

Dragoman, cădere în decisiv cu Hana Goda

Andreea Dragoman (57 mondial) a avut un meci complicat contra Hanei Goda (20 mondial).

După ce a câștigat primul set, românca a cedat inițiativa, iar setul decisiv a fost de coșmar: 0-8 la un moment dat, fără replică în fața ritmului impus de egipteancă. Înfrângerea cu 1-3 la seturi a restabilit egalitatea în meci.

Samara, experiență și nervi de oțel

Elizabeta Samara (44 mondial) a pus din nou România în avantaj într-un moment-cheie al confruntării, după un meci în care a trebuit să se adapteze rapid inclusiv la dificultăți de citire a serviciului adversarei.

Primul set a fost o luptă de uzură, cu schimburi lungi și tensiune maximă, decis la avantaj, 14-12, după intervenții constante și indicații precise venite de pe bancă.

Odată depășit momentul critic, Samara a preluat controlul jocului și nu l-a mai cedat. În setul al doilea a revenit de la 2-4 și a legat o serie formidabilă de puncte, închizând la 11-6.

În decisiv, Eliza a început autoritar (5-1), a absorbit revenirea adversarei fără să intre în panică și a gestionat finalul cu maturitate, pentru un 11-7 care a dus România la 2-1.

Berni Szocs, învinsă de Goda și totul se decide în „decisiv”

În al patrulea meci, Berni Szocs nu a mai găsit soluții împotriva Hanei Goda, care a jucat agresiv și a dictat ritmul.

Deși Berni a egalat la seturi (1-1), egipteanca a gestionat mai bine momentele importante, ducând confruntarea la 2-2 la general.

Eroina Andreea Dragoman

Ultimul meci a fost un veritabil rollercoaster, iar Andreea Dragoman a dus pe umeri presiunea calificării în duelul decisiv cu Dina Meshref, una dintre cele mai experimentate jucătoare africane, fostă lideră continentală și prezență constantă la Jocurile Olimpice.

Andreea a început excelent, a controlat primul set și a ajuns la 10-7, însă l-a pierdut dramatic, 17-19, după o serie de puncte tensionate.

Reacția a fost imediată. În setul al doilea a dominat clar, 11-6, dar apoi a urmat o cădere bruscă în setul trei, unde de la 5-3 s-a ajuns la 5-9, iar egipteanca a trecut din nou în avantaj.

Cu spatele la zid, Dragoman a răspuns exemplar în setul patru, câștigat 11-9, într-un final în care fiecare minge a cântărit enorm.

Decisivul a fost o probă de caracter. Românca a început cu 3-0, a fost egalată, însă și-a păstrat luciditatea. A controlat momentele-cheie, s-a desprins la 7-4 și 8-6, a punctat spectaculos pentru 9-6, iar în ciuda emoțiilor de la 9-8, a închis meciul cu 11-8.

Ultimul punct, câștigat după un schimb intens, în fața Dinei Meshref, a adus calificarea României în sferturile de finală.

România – Egipt 3-2

  • Bernadette Szocs – Dina Meshref 3-0 (11-9, 11-6, 11-8)

  • Andreea Dragoman – Hana Goda 2-3 (11-8, 5-11, 4-11, 11-6, 2-11)

  • Elizabeta Samara – Farida Badawy 3-0 (14-12, 11-6, 11-7)

  • Bernadette Szocs – Hana Goda 1-3 (6-11, 11-6, 9-11, 7-11)

  • Andreea Dragoman – Dina Meshref 3-2 (17-19, 11-6, 6-11, 11-9, 11-8)

Urmează Franța, vineri

După un meci de peste trei ore, cu tensiune maximă și răsturnări de scor, tricolorele confirmă încă o dată că rămân o forță în tenisul de masă mondial.

În sferturile de finală, România, vicecampioană europeană, va întâlni Franța (5 mondial), care a învins în optimi Italia, scor 3-0. Partida se va disputa vineri, de la ora 19:00, în România.

Calificarea în semifinale le-ar asigura automat tricolorelor medalia de bronz, întrucât nu se dispută meci pentru locurile 3-4.

Tabloul complet al sferturilor de finală:

  • China – Coreea de Sud

  • Franța – România

  • Hong Kong – Germania

  • Japonia – Ucraina

Galerie foto (14 imagini)

+14 Foto

labels.photo-gallery

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport