Proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvernul Bolojan în 5 mai, care prevedea reguli mai dure pentru investitorii din energie ce blochează capacitate în rețea fără să realizeze proiectele promise, nu va mai fi publicat în Monitorul Oficial și nu poate intra în vigoare. Actul a fost aprobat de Executiv chiar înainte de votul moțiunii de cenzură, însă avizul Consiliului Legislativ a venit după ce Guvernul fusese deja demis de Parlament. Cum Executivul funcționează acum în regim interimar și nu mai are dreptul să adopte ordonanțe de urgență, proiectul nu mai poate fi repus pe ordinea de zi pentru îndeplinirea procedurii necesare publicării și va trebui reluat de un viitor Guvern cu puteri depline.

Actul normativ conținea mai multe modificări considerate necesare pentru dezvoltarea proiectelor din energie regenerabilă și pentru limitarea practicilor speculative din piața energetică, în special în ceea ce privește obținerea avizelor tehnice de racordare (ATR).

„Acest proiect de ordonanță de urgență a inclus modificări necesare pentru a crea premise mai bune de acces corect în sistemul energetic pentru investitori și pentru a înlătura practicile speculative în obținerea avizelor tehnice de racordare (ATR). Prin noile reglementări se instituia o garanție de 30 de euro per kilowatt instalat, care ar fi trebuit constituită la momentul solicitării Autorizației de Înființare, drept o condiție pentru obținerea ei”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Potrivit proiectului, obligația urma să se aplice și investițiilor care aveau deja autorizații emise, în cazul în care dezvoltatorii nu finalizau proiectele în termenul stabilit și solicitau prelungirea autorizațiilor.

„Pentru Autorizațiile de Înființare care sunt deja emise în acest moment, garanția de 30 de euro per kilowatt instalat ar fi trebuit constituită dacă beneficiarul nu finaliza investiția în termenul de valabilitate și solicita prelungirea Autorizației de Înființare”, se mai precizează în document.

Modificările vizau completarea Legii energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012 și urmăreau, potrivit Executivului, să elimine blocajele și specula din piața proiectelor energetice.

Guvernul invocă urgența măsurilor înainte de moțiunea de cenzură

În același proiect au fost incluse și modificări ale OUG 62/2025 privind implementarea regulamentului european SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare.

Executivul susține că introducerea acestor măsuri înainte de votul moțiunii de cenzură a fost motivată de urgența reglementărilor și de faptul că un Guvern interimar nu mai poate adopta ordonanțe de urgență.

„Completările aduse ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului”, se arată în comunicat.

După adoptarea moțiunii de cenzură, Cabinetul funcționează cu atribuții limitate și nu mai poate promova politici publice noi, iniția proiecte de lege sau adopta ordonanțe de urgență.

Citește și: Guvernul a reintrodus pe ordinea de zi OUG privind investiţiile din apărare după avizul negativ al Consiliului Legislativ

Editor : A.D.