Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a afirmat, într-un interviu pentru Context.ro, că președintele Nicușor Dan a descurajat, prin declarațiile sale, depunerea mai multor candidaturi pentru șefia parchetelor din România. Totodată, Kovesi a spus că nu intenționează să intre în politică, după ce i se va încheia mandatul de la EPPO.
Laura Codruța Kovesi a evitat să comenteze numirile în sine ale șefilor de parchete, însă a spus că „procedura într-un fel a fost o problemă.”
„Atunci când președintele statului, cel care numește în funcții, declară și în timpul campaniei electorale, și după, voi negocia numirile pentru funcțiile de procuror general și DNA, transmite un anumit semnal. Și atunci știu foarte mulți procurori buni din sistem care nu și-au depus candidatura”, a spus Kovesi.
Dar toți acești colegi, în momentul în care i-am întrebat de ce nu candidezi, acesta a fost răspunsul. Păi dacă el negociază funcțiile, ce să fac, de ce să candidez? Pentru că numirea este deja negociată, numele se cunoaște. Și atunci de ce să candidez?
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European
„Funcția de președinte este una stresantă, obositoare”
Pe de altă parte, ea s-a arătat încrezătoare că EPPO va avea o colaborare bună cu DNA, după ce conducerea parchetului anticorupție a fost numit Viorel Cerbu, cu care a mai lucrat.
Invitat să comenteze o afirmație recentă a lui Nicușor Dan, care a spus că este „înclinat să creadă” că au avut loc abuzuri în perioada în care DNA a fost condusă de Kovesi, actuala șefă a EPPO cred că această afirmație afectează instituția pe care a condus-o, în ansamblu.
„Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci altfel de afirmații. Și cu siguranță funcția de președinte al României este o funcție dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun. Țara are nevoie de el să revină în formă bună”, a comentat Kovesi.
În ce privește speculațiile legate de intrarea ei în politică sau de numirea într-o funcție înaltă în statul român, Kovesi a spus că nu are vreo intenție să se implice în zona politică și că nu are contacte în acest mediu.
„Nu am niciun fel de plan să intru în politică, nu vreau să creez niciun fel de partid politic. Nu vreau să intru în nicio alianță politică cu nimeni, chiar nu am urmărit aceste scenarii și chiar nu mă interesează, și chiar cred că este o perdea de fum”, a afirmat procuroarea.
Ce vrea Kovesi să facă după încheierea mandatului la EPPO
Ea a spus că numele său este invocat ca „fantoma Kovesi” de care unii politicieni se folosesc pentru a-i determina pe adversari să accepte lucruri cu care altfel nu ar fi de acord. În schimb, Kovesi a spus că și-ar dori să facă traininguri cu procurorii și judecătorii tineri.
„Dacă cineva va avea nevoie de experiența mea în România, sunt gata să ajut și nu vreau nici să fiu angajată și pot să o fac voluntar, fără să cer bani. Oricine are nevoie de experiența mea profesională sunt gata să o dau, sunt gata să discut cu oricine, indiferent dacă doresc despre procuratură, despre modificarea legilor, despre cum trebuie îmbunătățit sistemul de Justiție”, a afirmat Laura Codruța Kovesi.
Deși a evitat să evalueze activitatea DNA după ce a părăsit instituția, ea a spus că scăderea numărului de dosare instrumentate nu arată că nivelul corupției din România s-ar fi redus considerabil.
„Aud asta tot timpul. Era Kovesi, făcea dosare, toată lumea credea că România e coruptă. Acum, dacă nu mai sunt dosare, probabil că toată lumea crede că România e o țară curată. Știm cu toții că nu este. Știm cu toții că sunt probleme”, crede șefa DNA, care a dat exemplu fraudei cu TVA, care a făcut ca neîncasarea taxei în România să fie la un nivel foarte ridicat.
Citește și
Sesizări „interesante” de la ANAF
„Totuși este o mică veste bună, pentru că noi în primii 3 ani de activitate la EPPO nu am primit deloc sesizări de la ANAF pe fraudă cu TVA. Anul acesta am primit, și chiar niște sesizări interesante. Deci cumva, ceva s-a schimbat în tot mecanismul ăsta, deci s-ar putea ca în viitor lucrurile să meargă înspre bine”, a precizat Kovesi.
Potrivit acesteia, alocarea incorectă a banilor europeni prin procedurile de achiziție publică este o problemă și în alte state, iar EPPO se confruntă frecvent cu situații în care proiecte pe fonduri europene sunt mutate pe fondurile naționale doar ca să blocheze anchetele procurorilor europeni.
„Ei când văd că EPPO a deschis o investigație, mută proiectul pe fonduri naționale și în momentul ăla nu mai poți să faci nimic. Atunci doar un parchet național poate să investigheze. Nu se întâmplă doar în România, se întâmplă și în alte state membre. Deci ei încearcă întotdeauna, cei care vor să fure banii, încearcă să găsească metoda optimă de anu fi depistați, sau dacă sunt depistați, să nu poată fi investigați”, a conchis Kovesi.
Interviul complet poate fi citit pe Context.ro.