8 Mai 2026, 18:46
Redacţia PiataAuto.md

Maşinile luxoase, focusate în primul rând spre confort, şi nu neapărat spre pasiune de condus, inginerie şi performanţă, au în mod tradiţional cea mai mare devalorizare. Acestea nu prea ajung în rol de modele căutate de colecţionari, sau dacă o fac, le ia 30-40 de ani până la asta. Iar asta înseamnă că după 10-15 ani unele dintre ele pot fi cumpărate la preţuri extrem de mici, departe de cifrele exorbitante iniţiale. Britanicii de la carwow au comparat de curând diferenţa între starea a două asemenea maşini luxoase, două exemplare Bentley la mâna a doua, unul cumpărat la cel mai mic preţ, iar altul bine întreţinut, iar descoperirile au fost foarte curioase.

Mat, protagonistul din video, şi-a cumpărat exemplarul ieftin de Bentley Continental GT la doar 10.200 lire, un preţ la care azi găseşti nişte banale SUV-uri mediocre la mâna a doua, fără nicio pretenţie de lux pe ele.

Cel de-al doilea Continental GT e deţinut chiar de producătorul Bentley, fiind întreţinut impecabil şi având o valoare de piaţă de 30.000 lire, deci de trei ori mai mult, dar încă departe de preţul exorbitant pe care-l avea când era nou.

Ambele maşini au sub capotă renumitul motor Bentley W12 de 6,0 litri, un propulsor renumit de complex în mentenanţă. Acesta livra, conform datelor tehnice originale, 550 CP şi 650 Nm.

Maşina bine întreţinută avea un raport de la un stand dinamometric pe care l-a trecut recent şi indica exact 550 CP, iar cuplul era cu aproape 100 Nm mai mare decât cel specificat oficial. Deci, motorul şi-a menţinut impecabil vigoarea.

A urmat o cursă între cele două maşini, iar cea bine întreţinută a demarat mult mai repede şi a învins detaşat. Diferenţa a fost uriaşă — maşina cu mentenanţă bună a atins 4,96 secunde în acceleraţia 0-60 mph şi 13,5 secunde pentru timpul de parcurgere a unui sfert de milă, în timp ce cea ieftină a accelerat până la 60 mph în 6,48 secunde, şi a avut un timp total de 14,84 secunde.

Iar Mat spune că ştia că va exista o diferenţă mare, întrucât a fost mai devreme şi el la un stand dinamometric şi a înregistrat iniţial doar 367 CP şi 620 Nm. Dar, după ce au fost şterse toate erorile motorului şi acesta a fot testat din nou, puterea măsurată a fost şi mai mică — de doar 322 CP. Problema venea cel mai probabil de la nişte senzori de presiune din canalul de admisie din zona turbinei, dar pentru a-i înlocui ar trebui demontat întregul motor de pe maşină, ceea ce implică manoperă costisitoare, în sumă de peste 8.000 lire.

O inspecţie detaliată a maşinii a arătat că toată suspensia faţă e puternic uzată şi ar avea nevoie de multiple braţe noi, de pompă de vacuum pentru sistemul de frânare şi de două electromotoare pentru frâna de mână, acţionată electric.

De asemenea, frânele erau uzate, iar burdufurile planetarelor erau fisurate, cu lubrifiantul scurt din ele. Şi se pare că şi schimbul de ulei nu fusese făcut de mult. E uimitor că cineva poate exploata un Bentley cu atât de puţină mentenanţă acordată maşinii.

Factura pentru a înlătura toate aceste probleme, reparându-le corect şi la nivelul potrivit de calitate a însumat 26.000 lire. Prin urmare, preţul de chilipir de 10.200 lire nu mai părea acum mai avantajos decât cel de 30.000 lire pentru maşina cu mentenanţă excelentă.

Mat spune că acum, ştiind de toate aceste probleme, n-o poate vinde pur şi simplu mai departe, aşa că a vrut să afle dacă valoarea ei la dezmembrări de piese ar fi mai mare, întrucât mai are multe componente care arată bine.

Maşina a fost dusă la un specialist în dezmembrări, care a făcut o estimare a cât ar valora diverse componente, spunând că motorul W12 e atât de problematic, încât preferă să-l vândă dezmembrat, nu un motor întreg, pentru a nu-şi asuma riscuri de a da o minimă garanţie. Specialistul a estimat că în timp de doi ani ar putea vinde piese în valoare de 20-25 mii lire de pe ea, dar a oferit pentru ea doar 6.000-6.500 lire pentru a o cumpăra în starea în care e.

Mat şi amicul său au condus apoi cele două maşini pe un traseul curbat al unui poligon pentru a vedea dacă diferenţele între ele se simt atât de mari. Maşina mai ieftină dădea în continuare senzaţii decente, dar condusul în comparaţie a revelat totuşi o diferenţă sesizabilă între ele.

Totuşi, e de menţionat şi faptul că exemplarul cu mentenanţă exemplară de la Bentley a parcurs doar 33 mii mile, ceea ce ar fi cam 53 mii km.

Decizia de mai departe a fost să se încerce reparaţiile minim necesare la exemplarul uzat de Bentley, pentru a-l face capabil de a trece ITP-ul. Investiţiile ar fi minime, dar i-ar acorda o decenţă minimă pentru revânzare. Dacă maşina ar eşua să treacă inspecţia, atunci ar merge la casare.

Au fost înlocuite burdufurile planetarelor şi discurile de frână, cu tot cu plăcuţe. Iar factura pentru aceste lucrări a fost de 1.063,46 lire.

Dar asta l-a făcut să treacă ITP-ul cu brio, ceea ce-l califică pentru o exploatare sigură pentru următorul an, cu tot cu celelalte probleme mecanice nerezolvate. Mat spune că e mulţumit de rezultat şi consideră că a făcut o afacere avantajoasă cumpărându-l, or, acest Bentley, cu tot cu reparaţiile făcute, l-a costat mai puţin decât o Dacia Spring. Şi are un motor W12 sub capotă. Doar că în scurt timp motorul a scos şi martor check engine pe bord, deci bucuria a fost de scurtă durată.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

1

6,999

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT