8 Mai 2026, 14:36
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, uleiurile de motor devin tot mai puţine vâscoase, aproape până la starea de lichid, în mare parte din dorinţa producătorilor de a reduce fricţiunea internă şi a reduce astfel consumul de carburant. Toyota e liderul absolut în această tendinţă, mai ales pe piaţa din SUA, acolo unde recomandă, în funcţie de model, uleiuri cu vâscozitate 0W-16, 0W10 sau chiar 0W-8. Pasionaţii auto critică adeseori aceste uleiuri, acuzându-le că nu lubrifiază suficient motoarele şi le scurtează în mod programat durata de viaţă, însă producătorii spun de obicei că uleiurile au progresat enorm în calităţi, la fel ca şi toleranţa mecanică a motoarelor, ceea ce face ca aceste uleiuri să fie potrivite şi corecte pentru motoare actuale. Ei bine, proprietarul unei Toyota Camry din 1991 a decis să facă un experiment şi să pună în motorul ei ulei modern 0W-8, pe care producătorul nipon îl recomandă pentru actuala generaţie de Camry în SUA. A descoperit că motorul din 1991 nu se împacă deloc cu uleiul modern.
Motorul de sub capota acestei Toyota de 35 de ani e un 3S-FE de 2,0 litri, dintr-o familie de motoare foarte longevivă la Toyota, renumită pentru fiabilitate. E un motor cu 16 valve şi cu injecţie electronică.
Maşina are 331 mii de mile parcurse, ceea ce echivalează circa 533 mii km, iar la un asemenea parcurs proprietarul spune că maşina are un oarecare consum de ulei, de circa 1 litru la 1.600 km.
Totuşi, recomandările originale de mentenanţă pentru această maşină indicau un ulei de motor 10W-30, cu anumite variaţii posibile în funcţie de climă sau cu trecere la vâscozitate ceva mai mare atunci când motorul ajunge la cifre mai mari de parcurs, precum 15W-40 sau 20W-50.
Prin urmare, uleiul 0W-8 e similar cu apa prin comparaţie cu aceste specificaţii, or, prima cifră de dinainte de W reprezintă vâscozitatea la rece, iar cea de-a doua — vâscozitatea la temperaturi operaţională a motorului.
Proprietarul de Camry a observat imediat o schimbare a sunetului după ce a turnat uleiul moderne, maşina funcţionând mai rugos parcă. Dar timp de o lună sunetul n-a evoluat în altă tonalitate, ci a rămas la fel.
Într-o lună în care a experimentat cu acest ulei, el a parcurs 538 mile, echivalentul a circa 866 km. Şi a descoperit că maşina a început a consuma cantităţi uriaşe de ulei.
A fost nevoie de adăugarea a circa 2,7 litri de ulei pentru a menţine acelaşi nivel de ulei, ceea ce înseamnă cam 3,1 litri de ulei consumaţi la 1.000 km.
Consumul de carburant al maşinii e între 9,4 şi 11,2 litri/100 km, ceea ce înseamnă că pentru parcurgerea a 866 km s-ar fi consumat între 81,4 şi 97 litri de benzină. Luând drept reper consumul mai mare, raportul de ulei raportat la benzina consumată e de 1:36 spre 1:37, deci chiar mai mult decât obişnuiau să consume motoarele în doi timpi, unde uleiul era amestecat în benzină.
Un consum uriaş de ulei, deci, care arată că uleiurile moderne apoase se scurg prin toleranţele mari ale motoarelor din 1991 şi ajung să rămână pe pereţii cilindrilor şi să participe la combustie. Principala explicaţie e în toleranţele mult mai mari ale acestui motor din 1991, prea mari pentru ca acest ulei lipsit de vâscozitate să poată funcţiona corect.
Dacă experimentul va continua mai mult, peste câteva mii de kilometri se va descoperi inevitabil şi prezenţa particulelor metalice în ulei, or, acest ulei apoi cu siguranţă are probleme similare în a lubrifia corect cuzineţii şi arborele cotit.
Deci, e cât se poate de clar că motoarele de demult au nevoie de caracteristici corecte ale uleiului de motor şi nu se pot împăca uşor cu uleiurile moderne mult mai puţin vâscoase. Iar ignorarea acestor parametri, cu ideea că un ulei de iteraţie mai nouă e automat şi mai bun va duce neapărat la consum mare de ulei şi, eventual, la o clacare în final a motorului.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
8,752
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT