Actorul Ioan Isaiu, cunoscut publicului din teatru, dar și din seriale și telenovele românești precum „Secretul Mariei”, „Vocea Inimii”, „Aniela” sau „Îngerașii”, a murit fulgerător sâmbătă, la vârsta de 56 de ani.
HotNews, citând Cluj24, scrie că Ioan Isaiu se afla la București, la filmări, în momentul în care i s-a făcut rău, fiind chemată o ambulanță. Potrivit aceleiași surse, actorul ar fi suferit un infarct, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-l salveze.
Antena 3 CNN a relatat, de asemenea, că actorul ar fi suferit un infarct în timpul filmărilor și că, în acest caz, ar fi fost deschis un dosar penal pentru accident de muncă.
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, instituție de care Ioan Isaiu a fost legat o mare parte din carieră, a transmis un mesaj emoționant de rămas-bun. „Întreaga echipă a Teatrului Național «Lucian Blaga» din Cluj-Napoca împărtășește astăzi o durere adâncă produsă de vestea plecării timpurii și nedrepte a celui care ne-a fost coleg și prieten – actorul Ioan Isaiu”, se arată în mesajul citat de Adevărul și Ziar de Cluj. Reprezentanții teatrului au mai transmis că, „dincolo de șocul” acestei morți neașteptate, „se întinde acum un mare gol”.
În același mesaj, Teatrul Național din Cluj amintește că actorul fusese aplaudat cu doar câteva zile înainte în rolul Teddy din spectacolul „Numărul 1 mondial”: „Nu aveam atunci cum să ghicim deznodământul acesta trist. Sperăm, așadar, ca acele aplauze și toate celelalte primite de-a lungul unui drum închinat teatrului și filmului românesc să îl însoțească pentru totdeauna”.

sursa foto: Facebook / Ioan Isaiu
Actorul Dan Chiorean, coleg și prieten apropiat al lui Ioan Isaiu, a declarat pentru Cluj24 că vestea a fost un șoc: „Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit”.
Agerpres a consemnat și mai multe mesaje transmise de foști parteneri de scenă și de micul ecran. Actrița Olga Delia Mateescu, care a jucat alături de Ioan Isaiu în telenovela „Secretul Mariei”, a scris pe Facebook: „Dragule, nu trebuia! Aveai multe de făcut!”.
Artista Anemona Niculescu a transmis, la rândul ei: „Drum lin, Ioan… Am împărțit împreună un proiect mare, greu și frumos – «Secretul Mariei»”.
Ioan Isaiu s-a născut pe 25 august 1969, la Hunedoara, și ar fi împlinit 57 de ani în luna august.
Pe scena Naționalului clujean, Ioan Isaiu a jucat în numeroase spectacole, între care „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Visul unei nopți de vară”, „Becket”, „Țiganiada”, „Meșterul Manole”, „O noapte furtunoasă”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Furtuna” și „Pietonul aerului”. Publicul larg l-a cunoscut și din producții de televiziune și film, între care „Secretul Mariei”, „Vocea Inimii”, „Îngerașii”, „Aniela”, „Iubire și onoare” și „Îngeri pierduți”.