
9 Mai 2026, 22:52
Redacţia PiataAuto.md
Transporturile agabaritice sunt un domeniu în care puţini transportatori au capacitatea şi expertiza de a opera, or, acolo nu mai e nevoie doar de abilităţile obişnuite, ci de planificare la nivelul ingineriei civile. Însă atunci când o operaţiune trebuie planificată pentru a fi repetată cu succes de 27 de ori de-a lungul a multe luni, totul devine şi mai dificil, or, fiecare pod pe care se trece, fiecare drum şi intersecţie, trebuie să reziste nu doar la o singură trecere, ci la 27. Mina Fort Hills din Alberta, Canada, a dezvăluit de curând cum i se livrează camioane miniere uriaşe Komatsu, complet asamblate, în 27 de operaţiuni logistice complexe.
Mina canadiană e una din minele cele mai noi din Canada, lucrările de pregătire operaţională a ei având loc abia în 2017 şi demararea operaţională completă în 2018. Ea extrage bitum natural, iar la început, în primi ani, mina opera cu camioane miniere preluate în leasing operaţional. După câţiva ani de operare în asemenea mod, cei de la acolo au decis că au nevoie de o flotă complet nouă de camioane, preferabil cele mai mari şi performante, întrucât extracţia de 300 de milioane de tone anual de materiale le dă deja anvergura necesară pentru a avea o flotă proprie, iar randamentul şi fiabilitatea acestor camioane nu putea fi mediocru.
Astfel, aceştia au comandat iniţial 23, apoi au mărit numărul la 27 de camioane miniere Komatsu 930E, cel mai mare model de camion minier din gama Komatsu şi unul din cele mai mari din lume.
Camionul e uriaş, cântărind 265 tone în masă proprie, dar poate transporta 363 tone de sarcină utilă! Propulsia camionului e una diesel electrică, unde roţile sunt puse în mişcare de electromotoare, iar electricitatea e produsă de un motor diesel V18 de origine Komatsu, cu numele de cod SSDA18V170. Acest motor V18 e twin turbo, are o cilindree de 78 de litri şi produce 3.500 CP.
Ei bine, de obicei camioanele sunt livrate minelor pe bucăţi, în module mari, dar care încap eventual şi pe platforme mai mici de camioane. Iar când ajung la destinaţie, echipele de mecanici ale producătorului şi dealerului local vin cu utilajele şi macaralele necesare şi fac asamblarea direct la mină, pentru că aşa e mai raţional de obicei, sau pur şi simplu pentru că transportarea unui camion întreg de asemenea talie e imposibilă din cauza lăţimii drumurilor, rezistenţei podurilor, şi alte limitări.
Dar regiunea Alberta din Canada e una profund industrială, cu drumuri gândite mai ales pentru uz industrial intens, fiind late, relativ drept, fără curbe strânse, şi având şi o fundaţie capabilă să reziste greutăţilor mari. Prin urmare, cei de la Komatsu şi dealerul lor canadian a considerat că la o asemenea partidă mare de camioane comandate, e mai logic ca asamblarea să aibă loc în centrul local de mentenanţă a dealerului Komatsu, unde există toate utilajele necesare şi condiţii confortabile de muncă pentru mecanici, iar apoi să se livreze aceste camioane către mină, aflată la 87 km depărtare de halele de asamblare.
Totuşi, era nevoie de cineva suficient de capabil să planifice operaţiunea complexă de transport, cu repetitivitate de 27x. Dealerul Komatsu şi mina canadiană i-au ales pe cei de la Mammoet, o companie globală cu experienţă enormă în transportarea sau instalarea obiectelor uriaşe. Aceştia au fost cei care au planificat operaţiunea şi au executat transporturile.
Camionul uriaş a fost pus pe o platformă cu 22 de axe, fiecare ax având câte 4 module a câte 2 roţi duble, ceea ce înseamnă 16 roţi plasate pe un ax. În total, platforma care a transportat aceste camioane are 352 de roţi!
Bineînţeles, platforma are un sistem hidraulic complex, ce permite virarea fiecărui din cele 4 module de pe fiecare ax şi compensează şi denivelările de pe drum. Platforma a fost conectată la un camion de tracţiune Kenworth din faţă şi alte două din spate Western Star, care o propulsează.
Tot convoiul de transport a trebuit să treacă şi podul Peter Lougheed, supranumit podul spre nicăieri pentru că a fost construit înainte ca toată regiunea de la nord de el să fie dezvoltată.
O asemenea operaţiune de transportare a unui camion derulează în decursul unei singure zile, datorită drumurilor late şi relativ pustii de alte elemente care ar încetini convoiul. Cea mai sensibilă parte e întotdeauna traversarea podului, dar şi acesta e prevăzut să reziste unor asemenea greutăţi.
Însă, la destinaţie camionul e coborât de pe platformă şi poate începe a munci instantaneu, iar datorită asamblării la halele dealerului şi transportului complex, durata de asamblare e redusă, iar mina poate face uz de camioane mai rapid. Într-un domeniu în care aceste camioane sunt prevăzută se producă sute de mii de dolari pe zi, transportând materiale de milioane, fiecare zi sau săptămână economisită contează.
Primul asemenea camion a fost transportat la mina din Alberta în octombrie 2025. Dar de atunci până în prezent imediat ce dealerul primeşte un nou camion pe module de la fabrica Komatsu şi reuşeşte să-l asambleze în halele sale, o nouă operaţiune de transport agabaritic e repetată şi un nou camion e livrat. Până acum au fost livrate cam jumătate din aceste camioane. Deci, aceste operaţiuni logistice complexe repetitive continuă, de fiecare fată la fel de fascinante.
4
17,970

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

