Iranul a transmis duminică, prin intermediul Pakistanului, răspunsul său la cea mai recentă propunere a SUA care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat presa de stat de la Teheran, potrivit AFP.

„Republica Islamică Iran a trimis astăzi (duminică), prin mediatorul pakistanez, răspunsul său la ultimul plan propus de Statele Unite”, a transmis agenția oficială de presă IRNA.

Aceasta nu a oferit detalii cu privire la răspunsul iranian, limitându-se la a afirma: „Conform cadrului propus, negocierile în această etapă se vor concentra pe problema încetării războiului în regiune”.

Surse din ambele tabere au declarat pentru Reuters că ultimele eforturi de pace vizează un memorandum de înţelegere temporar menit să pună capăt războiului şi să permită reluarea traficului în strâmtoarea Ormuz, în timp ce discuţiile pentru un acord mai cuprinzător ar continua, un acord care ar trebui să abordeze, printre altele, disputele persistente, precum programul nuclear iranian.

Răspunsul Iranului e axat pe „încetarea războiului și securitatea maritimă” – presă

Răspunsul pe care Iranul l-a transmis duminică prin intermediul Pakistanului la propunerea americană privind o soluționare durabilă a conflictului din Orientul Mijlociu se axează pe „încetarea războiului și securitatea maritimă”, a indicat agenția de presă iraniană ISNA.

„Punctul central al răspunsului Iranului la propunerea americană se referă la «încetarea războiului și securitatea maritimă» în Golful Persic și în Strâmtoarea Ormuz”, a scris agenția ISNA pe contul de Telegram, la scurt timp după ce agenția oficială IRNA a anunţat că Iranul a transmis acest răspuns aşteptat de Washington încă de vineri, fără a oferi alte detalii.

Citește și

Zilele trecute, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe transmitea că Teheranul analizează în continuare propunerea SUA care să ducă la o soluţie negociată a conflictului.

„Propunerea este în curs de analiză şi, odată ce vom ajunge la o concluzie definitivă, o vom anunţa cu siguranţă”, afirma purtătorul de cuvânt Ismail Bagaei în declaraţii difuzate de presa iraniană.

În același timp, șeful diplomației SUA, Marco Rubio, declara că aşteaptă în decursul acestor zile un răspuns din partea Iranului cu privire la negocieri „serioase” în vederea unui acord de pace.

„Aşteptăm un răspuns din partea lor. Vom vedea ce va arăta acest răspuns. Sperăm că va fi ceva care să ne permită să intrăm într-un proces serios de negociere”, a afirmat secretarul de stat american.

Referitor la schimburile de focuri care continuă să aibă loc între Iran şi SUA, reprezentantul MAE iranian a afirmat că cele două ţări se află în continuare „în mod oficial într-o situaţie de încetare a focului” şi a avertizat că forţele armate iraniene vor răspunde „cu toată forţa la orice agresiune sau aventură”.

Citește și

Liderul suprem al Iranului i-a dat „noi directive” comandantului armatei. „Răspunsul va fi rapid, sever și decisiv”

Liderul suprem al Iranului i-a dat „noi directive” comandantului armatei. „Răspunsul va fi rapid, sever și decisiv”



Iranul amenință aliații SUA

Între timp, autoritățile iraniene au avertizat duminică dimineață că țările care aplică sancțiunile americane împotriva Republicii Islamice vor întâmpina dificultăți în traversarea strâmtorii Ormuz, ruta maritimă strategică pentru comerțul mondial cu hidrocarburi.

Reacția a venit după ce Guvernul american a anunțat pe 1 mai noi sancțiuni împotriva intereselor iraniene și a avertizat navele care ar plăti autoritățile de la Teheran pentru a traversa această strâmtoare.

Citește și

Premieră de la începutul războiului din Iran: O navă cu gaz lichefiat a trecut prin Ormuz ca semn de bunăvoință pentru două țări mediatoare

Premieră de la începutul războiului din Iran: O navă cu gaz lichefiat a trecut prin Ormuz ca semn de bunăvoință pentru două țări mediatoare



„Am instituit un nou dispozitiv juridic și de securitate în strâmtoarea Ormuz. De acum înainte, orice navă care dorește să o traverseze va trebui să se coordoneze cu noi”, a declarat Mohammad Akraminia, responsabil al armatei, pentru agenția oficială de presă IRNA.

Acest dispozitiv „acum în vigoare” va aduce „avantaje pe plan economic, de securitate și politic”, a adăugat el.

„Țările care se alătură Statelor Unite impunând sancțiuni Republicii Islamice Iran vor întâmpina cu siguranță dificultăți în traversarea strâmtorii Ormuz”, a amenințat el.