Luni, 11 Mai 2026, ora 03:50

4491 citiri

Investigațiile pe care le așteaptă AUR după ce Viktor Orban a pierdut puterea. Dan Dungaciu: ”Lucrurile trebuie clarificate la modul serios”

Peter Magyar, Dan Dungaciu, Kelemen Hunor / FOTO: P. Magyar, D. Dungaciu, K. Hunor (FB)

Ieșirea de la guvernare a lui Viktor Orban lasă în urmă multe probleme care trebuie lămurite, inclusiv în România, susține Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR.

În opinia sociologului, UDMR a ajuns o construcție politică ce atrage voturi strict pe criterii etnice, în siajul Fidesz și nu pe criterii ideologice.

„Eu cred că lucrurile trebuie clarificate la modul serios, dincolo de faptul că domnul Viktor Orban a transformat, cu acceptul domnului Hunor, UDMR-ul, filiala Fidesz, anulând toată diversitatea care exista în comunitatea maghiară. Comunitatea maghiară nu este un partid sau nu îmbrățișează o singură ideologie”, a declarat Dungaciu pentru Ziare.com.

Fondurile trimise de la Budapesta de către Orban către comunitățile din România au creat această coeziune, susține liderul AUR.

„Eu sunt din Târgu Mureș. Știu foarte bine că UDMR avea comunități care vibrau la idei diferite. Unii erau social-democrați, alții erau ecologiști, alții erau susținători ai lui Viktor Orban, alții erau chiar nostalgici ai vremurilor demult apuse. Era o diversitate în comunitatea maghiară. Această diversitate, la nivelul expresiei publice, a fost anulată. Domnul Viktor Orban, secondat de șeful Fidesz din România, domnul Kelemen Hunor, a anulat această diversitate prin faptul că nu a mai admis finanțarea pentru nicio revistă, niciun site, nicio comunitate culturală din Ardeal, care să nu susțină proiectele politice ale lui Viktor Orban. Acesta a fost UDMR-ul. I-a mufat pe toți la televiziunile și la viziunea lui Viktor Orban și, din păcate, a afectat major cetățenii români de etnie maghiară”, a transmis Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu (AUR): „Banii pe care Viktor Orban i-a trimis în Transilvania au avut un circuit interesant”

Guvernul României, dar și noul guvern de la Budapesta, sub bagheta lui Peter Magyar, de la Tisza, au de lămurit câteva chestiuni referitoare la UDMR, susține analistul de politică externă.

„Sunt lucruri care vor trebui clarificate: 1. care va fi relația cu maghiarii și 2. – eu cred și nu numai eu, că banii pe care Viktor Orban i-a trimis în Transilvania au avut un circuit interesant. Oricum, erau cei mai liberi bani care circulau în acest spațiu. De ce? Din perspectiva românească, nu erau bani românești, deci atenția nu era foarte mare. Din perspectiva maghiară, instituțiile maghiare nu aveau jurisdicție să urmărească circuitul acestor bani. Practic, banii aceștia erau foarte ‘disponibili’, un alt lucru care cred că ar trebui clarificat. Probabil că domnul Peter Magyar se va ocupa de această problemă. Ce va rezulta în urma acestei investigații urmează să vedem”, a mai punctat Dungaciu.

În opinia liderului AUR, apariția la putere a lui Peter Magyar trebuie să aducă și finalul politic al lui Kelemen Hunor la conducerea UDMR.

„Din punctul meu de vedere, probabil că sfârșitul ciclului lui Viktor Orban ar fi trebuit să însemne și sfârșitul politic al unor lideri din România. Probabil era cuvenit să se petreacă asta. Totuși, asta nu înseamnă că nu se va petrece. Dar nu e treaba mea să emit astfel de judecăți. Depinde de domnul Peter Magyar și de investigațiile pe care autoritățile de la Budapesta le vor face, probabil”, a mai transmis oficialul AUR.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent