După eliminarea de la Survivor România, Marian Godină a
transmis pe rețelele de socialiazre un mesaj sincer și emoționant despre
experiența trăită în Republica Dominicană. Fostul concurent a povestit cât de
mult l-au afectat dorul de familie, foamea și lipsa lucrurilor simple din viața
de zi cu zi, mărturisind că emisiunea l-a schimbat complet.

Marian Godină, mesaj emoționant după eliminarea de la Survivor / foto: Facebook
După eliminarea de la Survivor România, Marian Godină a
transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a vorbit deschis
despre experiența trăită în competiție și despre lecțiile pe care spune că le-a
învățat în Republica Dominicană.
Fostul concurent a mărturisit că a plecat la Survivor
crezând că va participa doar la o emisiune TV, însă realitatea din competiție
l-a surprins complet.
„Aseară, aventura mea la Survivor s-a încheiat și la
televizor, deși e ceva timp de când sunt acasă. Am plecat acolo pregătit de o
emisiune tv și m-am trezit în mijlocul celei mai intense experiențe pe care am
trăit-o vreodată în viața mea.
Nu pot condamna pe nimeni care bănuiește că lucrurile de
acolo nu stau chiar așa cum se văd la tv, pentru că până și eu credeam asta
înainte. M-am convins însă rapid că totul e real și am simțit asta pe
propria-mi piele”, a scris Marian Godină.
Acesta a povestit că lipsa familiei, foamea și condițiile
grele din competiție l-au făcut să privească altfel lucrurile simple din viața
de zi cu zi.
„Lipsa contactului de orice fel cu exteriorul, cu
familia, cu cei dragi, foamea, obligația de a conviețui cu oameni lângă care nu
ai sta în viața de acasă, lipsa tuturor lucrurilor care ți se par în mod normal
banale, toate astea au contribuit la o transformare a mea.
„Aș fi dat orice să am un telefon”
De câte ori simțeam că nu mai pot de dorul familiei, mă
gândeam la clipele în care eram acasă și abia așteptam să las copiii la creșă
ca să am ceea ce numeau eu atunci «puțină liniște». Acolo, aș fi dat orice
pentru «gălăgia» copiilor”, a mai spus fostul concurent.
Marian Godină a mărturisit că experiența l-a făcut să
aprecieze mai mult lucrurile pe care înainte le considera normale.
„De câte ori simțeam că nu mai rezist de foame, îmi
aminteam de toate bunătățurile pe care le aveam acasă la orice oră și de care
nu eram conștient deloc. La fel cu hainele curate, cu produsele de igienă și
alte lucruri pe care le considerăm banale, uitând de multe ori cât de
recunoscători trebuie să fim”, a scris acesta.
Fostul concurent a mai spus că și-ar fi dorit enorm să poată
lua legătura cu familia sa și a ținut să precizeze că la Survivor a fost exact
așa cum este și în viața reală.
„Aș fi dat orice să am un telefon pentru a-mi putea suna
soția și pe cei dragi și mi-am amintit de toate momentele când puteam face asta
foarte ușor, dar nu o făceam mereu. La Survivor am fost fix așa cum sunt eu, nu
am încercat să cosmetizez nimic, de aceea am și făcut greșeli uneori.
Am trăit experiența Survivor completă, am fost singurul
concurent care nu a vorbit niciodată acasă și singurul care nu a avut ocazia
niciodată să se tundă, bărbierească și să se aranjeze. Nu că toate astea m-ar
fi făcut mai frumos”.
Acesta a vorbit și despre perioada petrecută în exil, unde a
stat singur timp îndelungat.
„Am fost singurul care a stat atâtea zile în exil,
singur, doar eu cu gândurile mele. A fost și asta o experiență extraordinară
pentru mine. Mi-a luat ceva timp să mă adaptez din nou la civilizație și sper
să nu mă obișnuiesc prea repede cu binele și apoi să uit cât de norocos sunt că
am tot ce vreau acasă”.
Mai multe pentru tine
La final, Marian Godină le-a mulțumit celor care l-au
susținut pe parcursul competiției și a anunțat că va povesti mai multe despre
experiența Survivor pe canalul său de Patreon.