Actrița americană Demi Moore a îndemnat industria cinematografiei să găsească modalități de a lucra cu inteligența artificială (AI) și de a se proteja în fața ei, în loc să poarte împotriva ei „o bătălie pe care o vom pierde”, a transmis Reuters.

Artista a vorbit despre evoluția instrumentelor AI, marți, înaintea ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Cannes.

„AI este aici. Așadar, a lupta cu ea înseamnă, într-un fel, să lupți cu ceva ce este o bătălie pe care o vom pierde. Așa că a găsi modalități în care putem lucra cu ea este o cale mai valoroasă de urmat”, a atras atenția Demi Moore.

Actrița americană, care a primit prima sa nominalizare la Oscar pentru filmul de groază „The Substance” după premiera de la Cannes din 2024, se numără printre cei nouă membri ai juriului care va înmâna marele premiu Palme d’Or în data 23 mai.

„Facem suficient pentru a ne proteja? Nu știu”, a adăugat ea în dialogul cu jurnaliștii. „Așadar, aș înclina să spun că probabil nu”, a continuat Moore.

Festivalul nu permite utilizarea inteligenței artificiale generative în competiții, dar discuția despre rolul tehnologiei în realizarea de filme a fost o temă dominantă.

Reguli noi la Oscar în privința instrumentelor AI

Pe fondul îngrijorărilor din industrie, la începutul lunii, Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului a emis o serie de reguli noi pentru cea de-a 99-a ediție a Premiilor Oscar, din 2027, stabilind în mod clar că actoria și scenariul trebuie să fie realizate de oameni, nu de AI, ca să fie eligibile pentru cele mai înalte distincții din industria cinematografiei.

Conform noilor reguli ale Academiei, cineaștii pot folosi instrumente AI, dar un actor „sintetic” nu va fi eligibil pentru un Premiu Oscar, a precizat organizația într-un comunicat. Academia a spus că și scenariile trebuie să fie „scrise de oameni” pentru a fi luate în considerare.