Circulația auto pe strada Mihai Eminescu din Oradea se închide complet, de marți până duminică, 17 mai, ca urmare a lucrărilor de schimbare a pavajului din intersecția cu strada Republicii. Decizia a fost luată chiar marți de Comisia municipală de circulație, după ce, inițial, Primăria anunțase doar trafic îngreunat în zona lucrărilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit marți și a avizat unele restricții temporare de trafic, „necesare desfășurării unor lucrări de infrastructură în municipiul Oradea”.

Principala măsură vizează strada Mihai Eminescu, unde circulația auto va fi închisă începând de marți, 12 mai, până duminică, 17 mai, din cauza lucrărilor de demontare a pavajului vechi și de montare a noului pavaj în intersecția străzilor Republicii și Mihai Eminescu.

Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a pietonalei Republicii, unde vechiul pavaj degradat este înlocuit cu unul nou. Firma Flodor Transcom Construct a început reabilitarea străzii în noiembrie 2025 pentru suma de 12,4 milioane de lei.

Decizia vine la doar câteva zile după ce municipalitatea anunțase, vineri, că traficul rutier va fi doar îngreunat în intersecția Republicii – Mihai Eminescu, începând de sâmbătă, 9 mai, pe durata lucrărilor de înlocuire a pavajului. Termenul estimat atunci pentru finalizarea intervenției era de aproximativ trei săptămâni, în funcție de condițiile meteorologice și de ritmul execuției.

Luni, BIHOREANUL a relatat că șantierul se desfășura sub trafic, iar mașinile circulau bară la bară în zonă. „Constructorul a început să lucreze încă de sâmbătă, fără închiderea traficului. Vor lucra pe jumătate de bandă, cu devierea traficului pe partea liberă, după care lucrările se vor muta pe cealaltă parte”, explica atunci pentru viceprimarul Teofil Filimon.

Reprezentanții municipalității arătau că Primăria i-a cerut constructorului accelerarea lucrărilor din intersecția străzilor Republicii și Mihai Eminescu, pentru ca aceasta din urmă să poată prelua, peste câteva săptămâni, traficul auto care va fi deviat din bulevardul Magheru, odată cu începerea lucrărilor la viitorul pasaj subteran din fața Complexului Comercial Crișul.

Pe de altă parte, Comisia municipală de circulație a mai aprobat o restricție de trafic în cartierul Episcopia. Începând de miercuri, 13 mai, până în 2 iunie, se va închide circulația auto pe strada Pelicanului, cu asigurarea accesului pentru riverani, pentru lucrări de apă și canalizare aferente proiectului „BH CL 3 – Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Oradea – Zona 2”. Solicitant este SC Nord Conforest SRL.

UPDATE: Totuși, de mâine… 

Deși Comisia municipală de circulație a aprobat marți închiderea străzii Mihai Eminescu începând din aceeași zi, măsura nu a mai fost pusă în aplicare imediat.

Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Teofil Filimon a precizat că traficul va fi oprit abia de miercuri dimineață, din cauza vremii ploioase.

„A început să plouă și nu avea sens să mai oprim traficul astăzi, câtă vreme nu se pot face lucrări. Strada se va închide de mâine dimineață”, a declarat viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon.

Articole pe aceeași temă: