Articol de Mihai Șovei – Publicat joi, 14 mai 2026, 15:50 / Actualizat joi, 14 mai 2026 17:06

Sorana Cîrstea (36 de ani, #27 WTA) și Coco Gauff (22 de ani, #4 WTA) se întâlnesc în aceste momente, în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma. Partida este transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Digi Sport 1.

Românca se bucură în prezent de cel mai bun parcurs pe care l-a avut vreodată la Foro Italico, ajungând în faza semifinalelor după ce a făcut victime notabile pe parcurs: Linda Noskova, Jelena Ostapenko și, mai ales, Aryna Sabalenka.

LIVE » Sorana Cîrstea – Coco Gauff 4-6, 2-2

2-2: Sorana a câștigat pe serviciul ei și a restabilit egalitatea
1-2: Românca a recuperat din deficit
0-2. Adversara Soranei face un nou break și se desprinde. Gauff ajunge la 3 break-uri consecutive
0-1. Coco Gauff a început foarte bine acest set. Game „alb” pentru jucătoarea din Statele Unite
Startul setului secund.

40de minute a durat primul set al duelului de la Foro Italico

Finalul primul set, 4-6. Sorana Cîrstea nu a reușit să profite de 2 mingi de game, iar Coco Gauff s-a impus și a câștigat primul set al partidei. Românca a pierdut 4 game-uri consecutive.
4-5. După mai multe greșeli ale Soranei, Coco Gauff a profitat și a trecut în avantaj pentru prima dată în acest meci.
4-4. A fost unul dintre cele mai echilibrate game-uri din acest set. Sorana Cîrstea a pierdut pentru prima dată serviciul în acest set, iar Coco Gauff a făcut primul break
4-3. Jucătoarea din Statele Unite a câștigat al 3-lea game consecutiv pe propriul serviciu.
4-2. Românca a continuat startul perfect al partidei. A câștigat un nou game și păstrează avantajul break-ului obținut în startul meciului.
3-2. Coco Gauff a răspuns în același mod. A făcut game „alb” pe propriul serviciu.
3-1. După un game echilibrat, Sorana Cîrstea a reușit să profite de propriul serviciu. Jucătoarea din România s-a distanțat la 2 game-uri diferență.
2-1. Coco Gauff a făcut game „alb”.
2-0. Sorana Cîrstea a profitat de greșelile neforțate ale adversarei și a făcut game „alb”.
1-0. Deși Coco Gauff a început meciul mai bine, Soarana Cîrstea a revenit de la 0-40. A făcut break și a câștigat primul game al partidei.
Start de meci la Foro Italico.

Cele mai tari imagini din timpul semifinalei turneului WTA de la Roma, Sorana Cîrstea – Coco Gauff


Sorana Cîrstea - Coco Gauff, în semifinalele turneului WTA de la Roma / foto: Getty Images

UPDATE 16:05 » Jucătoarele au ieșit pe teren

Sorana Cîrstea și Coco Gauff au ieșit pe „Campo Centrale”. Acum are loc tragerea la sorți și se face fotografia oficială. Urmează încălzirea de 3 minute și în scurt timp va începe meciul. Gauff a câștigat tragerea la sorți și a ales să înceapă cu serviciul.

UPDATE 15:45 » Meciul lui Jannik Sinner s-a terminat

S-a încheiat meciul dintre Jannik Sinner (24 de ani, #1 ATP) și Andrey Rublev (28 de ani, #14 ATP), scor 6-2, 6-4, din semifinalele competiției masculine. Meciul Soranei Cîrstea de pe „Campo Centrale” nu va începe mai devreme de ora 16:05.

Duel de foc pentru Sorana Cîrstea

După ce a a trecut în sferturi de Jelena Ostapenko (28 de ani, #36 WTA), scor 6-1, 7-6 (0), românca se va duela pentru un loc în ultimul act de la Roma împotriva lui Coco Gauff, jucătoare care a eliminat-o în sferturi pe Andreeva Mirra (19 ani, #7 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-4.

Meciul va începe după ora 16:00, fiind programat al doilea pe Terenul Central. Mai întâi, la ora 14:00, va avea loc confruntarea dintre Jannik Sinner (24 de ani, #1 ATP) și Andrey Rublev (28 de ani, #14 ATP), din semifinalei competiției masculine.

Sorana Cîrstea are cel mai bun sezon din carieră pe zgură: a adunat deja 10 victorii pe zgură, cu una mai puțin decât a reușit în sezonul ei de vârf pe suprafața roșie, 2021. Și încă nu s-a terminat, urmează semifinala de la Roma, apoi turneul de Grand Slam de la Roland Garros.

3 semifinale a atins Sorana Cîrstea în 2026, la Cluj-Napoca, Rouen și acum Roma.

Coco Gauff, favorita duelului din perspectiva specialiștilor, a avut un traseu mult mai ușor până în penultimul act al competiției de la Roma: americanca a trecut de Valentova, Solana Sierra, Iva Jovic și Mirra Andreeva.

Duelul de astăzi va fi al patrulea între Sorana Cîrstea și Coco Gauff.

Jucătoarea americană, deja dublă câștigătoare de Grand Slam, US Open în 2023 și Roland Garros în 2025, a câștigat de fiecare dată, prima dată la Australian Open în ianuarie 2020, 2-1 la seturi, cel mai recent în luna aprilie a acestui an, la Madrid, 2-1 în turul 3. Al treilea duel a avut loc tot în acest an, în luna martie, în optimi la Miami. Și atunci Gauff a câștigat în 3 seturi, 6-4, 3-6, 6-2.

Coco este o luptătoare incredibilă, mentalitatea pe care o are este uimitoare. Anul acesta am jucat de două ori cu ea, la Miami și Madrid. Ambele meciuri s-au încheiat după trei seturi, în ambele meciuri am avut șansele mele, dar ea a sfârșit prin a câștiga.

Simt că pot să câștig, dar trebuie să fiu mai curajoasă. Asta am făcut cu Aryna. M-am pus în acea poziție și am luptat pentru șansele mele, nu am așteptat-o pe ea să greșească. Tenisul e un proces de învățare. Chiar și acum în ultima parte a carierei simt că am ce învăța în fiecare zi.
– Sorana Cîrstea, înaintea semifinalei cu Coco Gauff

Sorana e o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid, au fost trei seturi, meciul a fost strâns, acum mă bucur că sunt în semifinale. Voi vedea ce tactică voi adopta pentru următorul meci.

Are parte de un ultim sezon excelent. E o jucătoare grozavă și, evident, e ultimul ei sezon așa că joacă fără să aibă nimic de pierdut. Voi ieși pe teren și mă aștept la o altă bătălie dură. Voi fi pregătită și sper că voi putea să mă calific în finală.

– Coco Gauff, înaintea semifinalei cu Sorana Cîrstea