UPDATE: Într-un dialog cu reporterii iAMsport.ro, Ilie Lemnaru a negat că ar fi avut vreun conflict cu Gabriel Bodescu. Totodată, președintele Unirii a spus care a fost situația cu lucrările stadionului din Slobozia.

„Nu e adevărat că m-am certat cu Bodescu și nici nu aveam cum să-i dau eu lucrarea pentru stadion unui prieten al lui. A fost o lucrare înregistrată în SEAP, că era vorba despre Primăria Slobozia, legea nu permite să-i dau eu lucrarea cuiva.

Inițial s-au înscris trei firme, apoi nu a licitat niciuna, au considerat că prețul era prea mic. Ulterior s-a înscris o singură firmă care a și primit lucrarea. Pe urmă au apărut și firme din Slobozia care au zis <

>. <>.

Nu numai că nu m-am certat cu Bodescu, dar eu am mers la FRF când am aflat că nu avem licența și i-am întrebat pe ei cum să procedăm mai departe pentru TAS. Că nu am mai fost în situația asta, nu știam. TAS ne acceptă documente suplimentare pentru infrastructură și mai putem să punctăm, sperăm s-o rezolvăm așa”, a declarat Ilie Lemnaru, pentru iAMsport.ro.

Știre inițială

Totuși, potrivit declarațiilor președintelui grupării ialomițene, Ilie Lemnaru, Unirea nu ar fi primit licența pentru sezonul viitor al primei ligi, din cauză că nu ar îndeplini criteriile ce țin de academia clubului, un criteriu criteriu de licențiere pentru SuperLiga.

Însă, AFC Unirea 04 Slobozia a înregistrat un punctaj de 68,42 puncte și se clasează pe locul 36 în topul academiilor din România, peste punctajul minim necesar pentru obținerea licenței, sub rezerva unei sancțiuni financiare de 100.000 de lei.

Pentru ca un club din SuperLiga să nu aibă probleme cu licențierea din punct de vedere al modului în care este organizată activitatea de copii și juniori, ar trebui să înregistreze un punctaj minim de 75 de puncte. Între 60 și 74,99 de puncte primește licența, dar cu o penalitate de 100.000 de lei, iar sub 60 de puncte licența se refuză direct.

Ilie Lemnaru susține că Unirea Slobozia va contesta la TAS decizia FRF de a nu-i acorda licența pentru sezonul viitor al SuperLigii.

Costin Ștucan: ”Ilie Lemnaru s-a certat cu Gabi Bodescu”

Moderatorul emisiunii iAMsport LIVE, Costin Ștucan, a dezvăluit joi că președintele clubului Unirea Slobozia s-ar fi certat cu secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu.

Potrivit informațiilor remise lui Costin Ștucan de o sursă apropiată speței, Unirea Slobozia și-ar fi instalat nocturna cu o firmă recomandată de Bodescu.

Mai mult, Costin Ștucan a povestit că FC Hermannstadt a fost anunțată de FRF că va fi programată la meciurile de baraj, indiferent dacă va termina pe poziția a noua, care duce în Liga a II-a, sau a opta, care asigură două meciuri de baraj, în play-out.

Costin Ștucan: Știți că Slobozia nu își ia licența pentru că n-a îndeplinit condițiile de la copii și juniori, deși anul trecut, pentru aceeași abatere de la manualul de licențiere, cluburile au fost amendate.

Mi-a scris cineva, care are relații bune: cei de la Hermannstadt au fost anunțați deja că vor fi programați la baraj, deși Slobozia a mers la TAS, deși teoretic nu ai cum până nu se dă o decizie, iar întorci decizia, joci meciuri, că s-a mai întâmplat în România cu Rapid, când a fost scoasă din campionat.

Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF

Ilie Lemnaru, șeful de la Slobozia s-a certat cu Gabi Bodescu, pentru că omul cu nocturna, care a întârziat lucrarea, era de fapt omul lui Bodescu, susține persoana respectivă, și într-un acces de furie, Lemnaru l-a înjurat pe respectivul care s-a plâns la Bodescu.

Alexandru David: ”Întâmplător cel care instalează nocturna e recomandat de domnul Bodescu”

Alexandru David: Problema nu e aici. Nu se ceartă lumea de la asta, problema e că nu i-a făcut plata, nu că l-a înjurat. Deci Bodescu îl trimite pe unul să le pună nocturna, înțelegi asta, da?

Costin Ștucan: Din ce înțeleg, Slobozia, față de alte cluburi, e mai bine aranjată cu juniorii.

Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF

Alexandru David: Eu înțeleg că Unirea Slobozia și-a instalat nocturnă, da? Întâmplător, sesizezi ghilimelele, cel care montează nocturna este recomandat de domnul Bodescu. Clubul Slobozia a zis: Ce bine, că și așa nu aveam pe nimeni. Hai să nu mai căutăm, dacă ne-a recomandat domnul Bodescu, înțelegi ironia, îi luăm pe ăștia. De ce nu au mai căutat 10 ofertanți dacă nu livra? Înțeleg că trebuiau să lucreze cu ăsta și vrei să-mi spui mie că de aici s-au certat? Eu cred că s-au certat că nu i-au făcut plata cum trebuie. Oamenii se ceartă pe lucruri mai practice.

Costin Ștucan: Cei de la Slobozia au observat că din momentul acestui scandal cu Bodescu, arbitrajele au devenit ușor, ușor, ostile.

Alexandru David: Au încercat să se pună bine cu stăpânirea, nu le-a ieșit.

Sorin Răducanu: Ăsta e grup de gangsteri, e grup infracțional. Dacă e cineva de la Slobozia care ascultă emisiunea, nu e obligatoriu să se ducă la TAS. Ai voie să dai în judecată în instanțele civile românești. Băi, oamenilor, de la Slobozia, la TAS sunt bani aruncați.

Foto 7/7

Costin Ștucan: Un proces în instanțele civile durează un an sau doi. Practic se desființează clubul de zece ori. Ce daune să ceri dacă un club se desființează după pierderea drepturilor tv.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.