Festivalul de Film de la Cannes 2026 a ridicat cortina pe 12 mai, iar covorul roșu a livrat exact ce promisese: glamour fără compromisuri, curaj estetic și câteva momente care vor rămâne în memoria colectivă a modei. În primele două zile ale celei de-a 79-a ediții, Grand Théâtre Lumière a fost scena unui spectacol paralel,  unul în care rochiile vorbesc la fel de tare ca filmele din competiție.

– articolul continuă mai jos –

Demi Moore în Jacquemus

Dacă ar fi să desemnăm un singur câștigător al serii de deschidere, acela ar fi Jacquemus. Membră a juriului în această ediție, Demi Moore a jucat dublu: în timpul zilei, la photocall-ul juriului, a apărut într-o rochie fără bretele din colecția toamnă 2026 a casei, ornată cu buline tridimensionale create din confetti de pene,  un look jucăuș, aproape suprarealcist, care a anunțat că actrița din The Substance nu intenționează să joace la sigur în niciuna dintre zilele festivalului.

Seara, pentru ceremonia propriu-zisă și proiecția filmului de deschidere La Vénus Électrique, a revenit în forță: un gown custom Jacquemus acoperit de paiete sidefate, cu talie peplum și fustă sirenă cu panouri elegante. Sub blițurile fotografilor, țesătura scânteia aproape metalic, aproape lichid. Bijuteriile Chopard au închis tabloul, un colier cu cinci rânduri de diamante și cercei florali asortați. Două apariții într-o singură zi, ambele ireproșabile.

Jane Fonda în Gucci

Dacă Moore a dominat prin strălucire controlată, Jane Fonda a impus eleganța ca act de rezistență. Prima sa apariție publică după moartea soțului ei, Ted Turner, a venit învelită în Gucci, o rochie neagră cu mâneci lungi, din paiete, cu guler înalt care trăda o înțelegere profundă a puterii siluetei. Bijuteriile Pomellato High Jewelry și părul grizonat cu volum natural aristocratic au completat un look ce balanța sofisticarea cu o sclipire discretă dar absolut irefutabilă.

Dame Joan Collins în Stéphane Rolland Couture

La 92 de ani, Dame Joan Collins a livrat momentul cel mai teatral al serii de deschidere și, poate, cel mai comentat. Creația Stéphane Rolland Couture pe care a ales-o era sculptată mai degrabă decât cusută: un corsaj cu volane în formă de petale de orhidee care îi încadrau decolteul dramatic, o fustă mulată ce curgea elegant până la podea și mănuși negre de operă care adăugau un contrast impecabil întregii construcții. Bijuteriile cu diamante au pus punct final unui look ce aparținea, prin toate drepturile, unui muzeu al modei.

Heidi Klum în Ellie Saab

Heidi Klum, la o săptămână după ce capturase atenția la Met Gala, a revenit în ipostaza care i-a construit cariera de trei decenii: modelul care știe exact ce vrea o rochie de la ea. Gownul piersică Ellie Saab din colecția 1001 Seasons era strapless, cu drapaj fluid la șolduri, un tren ușor și un detaliu floral statement ce transforma silhouette-ul dintr-o simplă rochie de seară într-un moment editorial complet. Elegantă fără efort aparent, tocmai de aceea, memorabilă.

Ruth Negga în Dior Couture

Ruth Negga, membră a juriului alături de Moore, a ales Dior Couture custom pentru ceremonia de deschidere, cu bijuterii Chopard, un look care a reechilibrat grandoarea serii cu o notă de rafinament pur, fără ostentație, confirmând statutul actriței etiopieno-irlandeze drept una dintre cele mai sigure prezențe de modă ale generației sale.

Philippine Leroy-Beaulieu în Saint Laurent

Surpriza nopții a venit, paradoxal, de unde mai puțin te așteptai. Philippine Leroy-Beaulieu, cunoscută pentru un stil minimalist și reținut în afara filmărilor pentru Emily in Paris, a apărut într-un gown Saint Laurent prune-violet cu volane multiple și tren dramatic, un look de operă barocă, maximal și deliberat îndepărtat de zona sa de confort. Tocmai de aceea a funcționat. Curajul estetic rămâne cel mai bun accesoriu pe covorul roșu.

Maika Monroe în Ashi Studio

Maika Monroe a completat „brigada paiete” a serii cu un gown full-length Ashi Studio strălucitor, plasând-o în aceeași conversație vizuală cu Moore și Fonda, dar cu un registru mai tânăr și mai agresiv în intensitate. O alegere care a confirmat că actrița înțelege perfect gramatica Croisette-ului.

Alia Bhatt în Tamara Ralph Haute Couture

Alia Bhatt și-a făcut debutul la Cannes cu o intrare pe măsura așteptărilor. Rochia coloană Tamara Ralph Haute Couture, în mătase crêpe coral intens, cu corsaj structurat, decolteu plonjan și detaliu cut-out sculptural, a fost însoțită de un voal de chiffon care crea o tensiune vizuală rafinată între construcție și fluiditate. Un debut fără compromisuri.

Poppy Delevingne în Jhon Galliano

Și, în fine, gestul de cinefilie a modei al serii a aparținut lui Poppy Delevingne, care a ales o piesă din arhiva John Galliano, un reminder că moda vintage de arhivă nu mai este nostalgie, ci cel mai puternic argument al credibilității estetice pe orice covor roșu din lume.

Festivalul continuă până pe 24 mai. Urmează premiere așteptate cu Scarlett Johansson (Paper Tiger), Penélope Cruz (The Black Ball) și Léa Seydoux (Gentle Monster). Dacă primele două zile au stabilit tonul, Cannes 2026 promite să fie unul dintre cele mai memorabile sezoane de modă de pe Croisette din ultimii ani.