14 Mai 2026, 21:43
Redacţia PiataAuto.md

Mulţi pasionaţi auto au una sau mai multe maşini de vis în lista lor imaginară, pe care ar fi fericiţi să ajungă să le poată avea vreodată. Iar uneori în acea listă sunt incluse maşini clasice, care ajung între timp modele de colecţie, cu un cost exorbitant, de milioane de dolari. Puţini ar putea ajunge să-şi împlinească vreodată un asemenea deziderat, dar marea problemă e atunci când acea maşină de vis întâmpină probleme tehnice atât de mari, încât pare că visul se spulberă brusc, fără şanse de a mai fi savurat. De curând, un youtuber din SUA a reuşit să achiziţioneze maşina sa de vis, un Mercedes 300 SL clasic. Doar că bucuria exploatării a fost neaşteptat de scurtă. Chiar şi după un proces de revigorare a motorului, acum maşina a ajuns să aibă probleme uriaşe, care sunt greu de rezolvat din cauza anului de fabricare al maşinii.

Mercedes 300SL Gullwing a fost produs între anii 1954 şi 1957, deci în cel mai bun caz sunt 69-70 de ani de când a fost produs. Să găseşti piese pentru el e un exerciţiu super complicat. Iar reparaţiile nu se fac în service-uri obişnuite, ci în atelierele maeştrilor de restaurări.

Youtuber-ul conducea pe autostradă, când motorul maşinii a început să troncănească insistent, de parcă un piston ar fi deja dezintegrat de pe poziţia sa. La auzul unui asemenea sunet, cel mai recomandat lucru ar fi oprirea imediată a maşinii şi transportarea ei la un service cu o platformă. Dar youtuber-ul a continuat să înainteze, filmându-se şi spunând că maşina îşi trăieşte ultimele clipe.

Totul s-a întâmplat când el a încercat să depăşească pe cineva la o viteză mai mare forţând ceva mai mult motorul. Nu era foarte clar ce s-a întâmplat, dar era clar că există componente interioare care se lovesc mecanic şi fiecare nouă turaţie afectează mai mult motorul.

Youtuber-ul spune că, de fapt, a ieşit la următoarea ieşire de pe autostradă, unde a chemat un camion cu platformă pentru a fi preluat.

Mercedesul a fost transportat în service-ul unde urma să fie diagnosticat, pentru a înţelege cât de gravă e defecţiunea la motor. Ascultând sunetul motorului, mecanicul spune că problema vine cel mai probabil de la o bielă a unui piston. Ea ar putea avea un cuzinet întors în interiorul joncţiunii ei cu arborele cotit.

Mecanicul a menţionat că diagnosticarea va fi limitată, întrucât maşina costă 2 milioane de dolari, ceea ce depăşeşte asigurarea service-ului său, în cazul în care se întâmplă ceva cu ea în incinta lui.

Însă mecanicul a fost frapat de ingineria acestui motor. Această maşină, produsă în 1955, nu avea carburatoare, ci injecţie, mecanică!

Capacul chiulasei a putut fi deschis foarte uşor, aceste motoare având trei buloane mari care-l eliberează. Era ceva firesc în ani în care supapele trebuiau reglate periodic. Arborele cu came părea a fi într-o stare bună.

A urmat, însă, scoaterea filtrului de ulei. Şi acesta a dezvăluit adevărata amploare a deteriorărilor interioare. Acesta acea bucăţi metalice vizibile, neobişnuit de mari în el. Mecanicul spune că, cel mai probabil, motorul a cedat din cauza oboselii metalului în timp, dar şpanul din filtru indică foarte clar că rezolvarea nu va fi simplă.

Apoi, de pe filtru s-a putut lua metalul sub forma unor particule dense, iar mecanicul spune că asta confirmă ipoteza sa despre cuzineţi.

Youtuber-ul spune că repararea unui asemenea motor costă cam 100.000 dolari în SUA, din cauza preţului pe care-l au aceste maşini şi a dificultăţii de a găsi piese, mai ales la motor. Cine mai vinde un vilbrochen de Mercedes 300SL Gullwing în 2026, la 70 de ani după ce a fost fabricat?

Şi la o asemenea maşină, reparaţia e obligatorie, or, vânzarea ei cu motorul stricat îi reduce preţul cu aproape 1 milion de dolari. Prin urmare, în calitate de proprietar, eşti nevoit să mai investeşti 100.000 dolari pentru a o readuce la viaţă.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

1

2,387

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT