„Vrăjitorul din Kremlin”, filmul în care actorul britanic Jude Law îl interpretează pe președintele rus Vladimir Putin în perioada sa de ascensiune ca lider cu greutate globală, a fost lansat în cinematografe vineri, 15 mai, data premierei sale generale în România.

Drama politică urmărește ascensiunea lui Putin cu ajutorul strategului manipulator Vadim Baranov, interpretat de actorul american Paul Dano.

Rolul lui Dano, „vrăjitorul” din titlul filmului, este inspirat de Vladislav Surkov, considerat pe scară largă „eminența cenușie” a politicii ruse în primii ani ai implicării lui Putin în politică și în cei care au urmat ajungerii acestuia în funcția de președinte al Rusiei.

Mare parte din discuțiile despre film s-au axat în jurul interpretării lui Law, de două ori nominalizat la Premiul Oscar pentru interpretările sale din „The Talented Mr. Ripley” și „Cold Mountain”, însă Dano este trecut primul pe lista distribuției lungmetrajului și joacă rolul principal.

În afară de cei doi, actrița suedeză Alicia Vikander o joacă pe Ksenia, frumoasa soție a lui Baranov, care oscilează între dorința de libertate boemă și atracția față de bogăție și influență. Actorii Will Keen, Jeffrey Wright și Tom Sturridge completează distribuția.

Filmul a ajuns mai târziu în sălile de cinema fiindcă a fost prezentat întâi în circuitul festivalier

„Vrăjitorul din Kremlin” este regizat de cineastul francez Olivier Assayas și este o adaptare după romanul „La Mage du Kremlin” din 2022 al romancierului și eseistului italo-elvețian Giuliano da Empoli.

Dat fiind numele romanului și faptul că filmul nu a avut decât pânâ recent o dată confirmată pentru lansarea în România, el a fost prezentat anterior cu titlul „Magul de la Kremlin” sau „Vrăjitorul de la Kremlin”. Vertical Entertainment, distribuitorul local, a ales în cele din urmă să îi traducă titlul drept „Vrăjitorul din Kremlin”.

Lungmetrajul a avut premiera internațională pe 31 august 2025, la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Veneția, unde a primit o ovație de 12 minute.

Ulterior, a fost prezentat la mai multe festivaluri de film, având premiera în cinematografele din Franța abia în luna ianuarie a acestui an. Drepturile de difuzare a sa în America de Nord au fost adjudecate apoi de Vertical Entertainment, care a ales să îl lanseze și în România concomitent cu lansarea de pe piața internă a Hollywood.

A meritat așteptarea pentru filmul „Vrăjitorul din Kremlin”?

În pofida distribuției cu nume cunoscute de la Hollywood și a ovației primite la Veneția, lungmetrajul semnat de Olivier Assayas a avut parte de recenzii mai degrabă negative din partea criticilor de film.

Pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes filmul are o rată a aprobării din partea acestora de doar 46%. „Un film cu un umor sec și inteligent, dar excesiv de încărcat, ‘Vrăjitorul din Kremlin’ nu reușește să depășească personajele sale superficiale, ritmul lent și povestea repetitivă”, notează descrierea de pe RT care oferă un rezumat pe scurt al opiniei specialiștilor.

Una dintre cele mai proaste recenzii vine din partea The Wall Street Journal, care notează că „având în vedere gravitatea subiectului și potențialul său uriaș, ‘Vrăjitorul din Kremlin’ nu este doar o dezamăgire, ci mai degrabă ceva apropiat de o insultă”.

„Filmul dramatic ‘Vrăjitorul din Kremlin’ nu este prima încercare de a surprinde mistica glacială a ‘țarului’ de astăzi, așa cum este numit aici, însă alegerea actorului care îl interpretează este una surprinzător de contrariantă: seducătorul veteran Jude Law. Totuși, Law nu apare decât aproape la jumătatea acestei drame diforme de două ore și un sfert, care ia decizia ciudată de a prezenta epoca post-sovietică din istoria Rusiei prin ochii unui personaj fictiv, Vadim Baranov”, notează recenzia publicată de WSJ.

O recenzie în sens opus vine în schimb de la The New York Times, care notează că „acea privire din culise reprezintă cel mai mare atu al filmului ‘Vrăjitorul din Kremlin’, dar și elementul său cel mai înfricoșător: ideea că, într-o epocă în care adevărul poate fi fabricat, oamenii care îl fabrică dețin o parte atât de mare din realitate în propriile mâini”.

Părerile sunt la fel de împărțite pe IMDb, unde pot publica evaluări și spectatorii obișnuiți, „Vrăjitorul din Kremlin” având o notă medie de 6 / 10. Însă în cazul de față numărul evaluărilor este deocamdată mic după standardele IMDb, din cauza faptului că filmul a avut abia astăzi premiera generală în sălile de cinema.

Evaluările de până acum aparțin în procent covârșitor spectatorilor care l-au putut vedea la festivalurile de film la care a fost prezentat lungmetrajul.