Nicole Cherry și Marilu Dobrescu au ajuns în centrul unui scandal pe TikTok, cu doar o zi înainte de finala Eurovision 2026, după ce au apărut acuzații că mai mulți influenceri din România ar fi promovat piesa Maltei în campanii plătite.
Controversa a pornit după ce mai mulți creatori de conținut au lăudat piesa cu care Malta participă la Eurovision, în timp ce România este reprezentată în finală de Alexandra Căpitănescu. Situația a fost taxată rapid de internauți, mai ales în cazul celor care au transmis anterior mesaje de susținere pentru reprezentanta României.
Nu avem cum sa nu discutam despre campaniile platite cu influenceri romani care sustin o alta tara.
Nicole Cherry a fost criticată după ce a postat un mesaj de susținere pentru Alexandra Căpitănescu, iar ulterior ar fi promovat piesa Maltei. Artista a spus inițial că o admiră pe Alexandra și că îi ține pumnii pentru calificare.
„Vreau să fac acest story pentru că o admir foarte tare pe Alexandra. Știu că în seara asta are emoții mari, emoții care, zic eu, o vor ajuta extraordinar de tare să se califice și să ducă România cât mai sus. Bravo, Alexandra, te susțin, ești o voce extraordinară și îți țin pumnii”, a spus Nicole Cherry, pe Instagram.
![]()
Ulterior, artista ar fi publicat și un story în care a lăudat piesa Maltei.
„Mă fascinează piesa țării Malta. Doamne!”, a mai spus artista.
Marilu Dobrescu a reacționat la criticile primite pe TikTok
Printre numele menționate în acest context se află și Marilu Dobrescu, care a fost criticată de mai mulți utilizatori după un clip de promovare pentru Malta. În secțiunea de comentarii, un utilizator a încercat să o apere și a scris că influencerița ar fi spus doar că îi place melodia, nu că votează sau susține o anumită țară.
Comentariul a primit un răspuns direct din partea lui Marilu Dobrescu.
„Sunt fierți că fac influencerii bani, asta e problema 🤣”, a scris Marilu Dobrescu, pe TikTok.
![]()
Replica a stârnit și mai multe reacții, mai ales pentru că România s-a calificat în Marea Finală Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu. Mulți internauți au considerat nepotrivit ca influenceri români să promoveze o altă țară chiar înainte de finală, în timp ce alții au spus că o campanie publicitară nu înseamnă neapărat lipsă de susținere pentru România.
Tiktokerul Valentin Calu a comentat și el situația, într-un clip în care a criticat-o pe Nicole Cherry pentru mesajele considerate contradictorii.
„Dar ne-am luat de Marilu, dar de Nicoleta noastră? Nicoleta, ce sens mai are să faci un videoclip de promovare pentru România, dacă tu după o să promovezi Malta? Adică știai că vine hate-ul sau ți-a intrat campania așa rapid și ai zis să promovezi și România, să mai atenuez așa din impact și din ce o să se întâmple după? Ne iei drept proști sau cum, că nu înțeleg?”, a spus Valentin Calu.
@caluvalentin Cu cine credeți ca ține Nicole cherry? 🤣 cǎ eu nu mai înțeleg😵💫#Eurovision #Romania #eurovision2026 #romaniaeurovision2026 ♬ original sound – Calu Valentin
Scandalul vine într-un moment important pentru România la Eurovision. Alexandra Căpitănescu s-a calificat în finala de sâmbătă, 16 mai, după prestația din cea de-a doua semifinală de la Viena. Artista va reprezenta România cu piesa „Choke Me”, iar finala va fi transmisă în direct de TVR 1, de la ora 22:00.
![]()
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe
Google News!