Președintele Nicușor Dan a fost întrebat vineri, 15 mai, în cadrul unor declarații de presă susținute la expoziția internațională „Black Sea Defence, Aerospace and Security – BSDA 2026”, dacă el consideră că Oana Gheorghiu ar trebui să se retragă din funcția de vicepremier, în contextul scandalului legat de mailurile privind o companie germană.
„Nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice, nu vreau să mă refer la un caz particular. Ce vreau eu să spun cu toată forța este că trebuie să ne uităm la marea uriașă corupție, miliardele de euro pe care le pierdem din marea evaziune. Trebuie să avem un echilibru între acuzațiile pe care le facem”, a fost răspunsul președintelui Nicușor Dan.
Președintele a fost întrebat, concret, dacă Oana Gheorghiu ar trebui să fie revocată din funcție.
„E o încadrare juridică pe care nu vreau să mă pronunț”, a răspuns Nicușor Dan.
Scandalul privind mailurile trimise de Oana Gheorghiu
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) cere demisiile viceprim-ministrei Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, la scurt timp după ce Gândul a publicat mai multe mailuri trimise de Gheorghiu mai multor instituții, în urma unor întâlniri cu reprezentanții unei companii germane.
„Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului solicită public demisia de onoare sau, în lipsa acesteia, demiterea imediată a vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri, corespondențe și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului român, inclusiv ADR și STS”, a transmis SAALG.
În acest context, Oana Gheorghiu a fost acuzată de trafic de influență, în condițiile în care o altă companie deținută de grupul german a donat în trecut pentru construcția spitalului „Dăruiește Viață”.
„Discuțiile cu Schwarz Digits nu au avut niciun caracter secret și niciun caracter comercial. Ele au fost discuții exploratorii, purtate în mod transparent, în beneficiul potențial al instituțiilor statului român, pentru a înțelege ce tipuri de soluții sau expertiză există și dacă unele dintre acestea ar putea fi relevante pentru nevoile administrației publice”, este o parte din răspunsul Oanei Gheorghiu.
Editor : M.G.