Ministrul iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi, a declarat vineri că Teheranul „nu are încredere” în Statele Unite și este interesat de negocieri doar dacă intențiile Washingtonului sunt serioase, potrivit Reuters.
Oficialul iranian le-a spus reporterilor prezenți la New Delhi, unde s-a deplasat pentru o reuniune în format BRICS, că doar navele aflate „în război” cu Iranul nu pot trece prin Strâmtoarea Ormuz, însă celelalte o pot face dacă se coordonează cu forțele navale iraniene.
El a adăugat că situația legată de strâmtoare, o rută crucială pentru aprovizionarea globală cu energie și mărfuri, rămâne una „foarte complicată”.
Într-o postare pe platforma X, Abbas Araghchi a declarat că i-a transmis omologului său indian, Subrahmanyam Jaishankar, că „Iranul își va îndeplini întotdeauna datoria istorică de protector al securității în Ormuz”.
Washingtonul și Teheranul au anunțat în aprilie o încetare a focului, însă deocamdată nu au reușit să ajungă la un acord de pace.
„Mesaje contradictorii” ale SUA, susține Iranul
Șeful diplomației iraniene susține că „mesaje contradictorii” au ridicat semne de întrebare la Teheran cu privire la intențiile reale ale părții americane. Procesul de mediere pakistanez nu a eșuat, dar este în „dificultate”, a spus Araghchi.
Potrivit oficialului iranian, Teheranul încearcă să mențină armistițiul în vigoare pentru a da diplomației o șansă, dar este pregătit să reia luptele.
Printre problemele care blochează negocierile dintre cele două părți se numără ambițiile nucleare ale Iranului și controlul său asupra Strâmtorii Hormuz.
Cu câteva ore înainte de declarațiile lui Abbas Araghchi, președintele american Donald Trump afirmase că răbdarea sa în privința Iranului ajunge la final și că a convenit cu omologul său chinez, Xi Jinping, că Iranul trebuie să redeschidă strâmtoarea.
Araghchi: „Avem relații foarte bune cu China”
Întrebat dacă este deschis Teheranul unei medieri din partea Beijingului, Abbas Araghchi a spus că Iranul apreciază eforturile oricărei țări capabile să ajute.
„Avem relații foarte bune cu China”, a declarat el. „Suntem parteneri strategici și știm că au intenții bune chinezii. Așadar, orice pot face pentru a ajuta diplomația ar fi binevenit”, a adăugat Araghchi.
„Sperăm că, odată cu avansarea negocierilor, vom ajunge la o concluzie bună, astfel încât Strâmtoarea Ormuz să poată fi complet securizată și să putem accelera normalizarea traficului prin strâmtoare”, a mai declarat ministrul iranian al afacerilor externe.