Ion Țiriac (87 de ani) susține că nu cere nimic de la stat, dar critică dur birocrația și lipsa de eficiență din România, comparând-o cu ritmul amețitor de dezvoltare din China.
Într-un dialog cu Ovidiu Ioanițoaia la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, fostul mare sportiv și cunoscutul om de afaceri vorbește despre datorie și despre nevoia unei „mâini de fier” care să pună lucrurile în mișcare.
– Domnule Țiriac, datorați ceva țării? V-ați gândit vreodată la asta? Și ce vă datorează țara dumneavoastră?
– Ilie Năstase spune mereu: „Dacă mă nășteam în America…”. Greșește complet! Eu m-am născut român, m-am născut la Brașov. La început spuneau că sunt de origine greacă. Acum, la arborele ginecologic, nu genealogic, îmi zic că mi-au găsit un stră, stră, stră-armean. Eu sunt român! Orice aș face, tot român sunt! „E bună România? E rea România?”. Eu sunt român! Îmi trăiesc veacul și tot român o să mor! M-am născut așa și tot așa mor!
– Credeți că mai datorați ceva țării? Țara vă mai datorează ceva?
– Domnule, eu nu pretind nimic de la țară și n-am cum să pretind. Eu datorez țării, pentru că am această libertate. Și uitați-vă că în 35 de ani n-am făcut o afacere cu statul! Absolut niciuna! Din fericire sau din păcate, cum o vreți s-o luați. Și atunci, sunt o pasăre foarte liberă. Foarte liberă, fac ce vreau.
„Nu știu cum s-o termina la noi, dar dacă nu găsim o mână de fier…”
– Asta e interesant ce spuneți. Deci n-ați făcut nicio afacere cu statul, niciodată?
– Nu, nu, nu! Chiar dacă am cumpărat ceva, am cumpărat ceva de la cineva care a cumpărat de la stat. După aia, când s-a vândut și s-a făcut praf. M-am orientat diferit. Am avut beneficiul a două lumi, ca să le judec și pe una, și pe alta. Mi-a plăcut să fac prima bancă în România, primul leasing în România, prima societate de asigurări în România…
Din păcate, n-am speculat pentru că eu în 1990 eram un mare manager de tenis. Un manager care făcuse un jucător de peste 200 de milioane în momentul ăla. Și, bineînțeles, aveam și eu rata mea acolo pentru că banii îi făceam 80% eu, numai 20% făcea el pe teren. Becker, spre exemplu
Ion Țiriac
– Da.
– Toată lumea datorează cuiva. Și țara ne datorează nouă! Și atunci, dacă ne datorează nouă, trebuie să găsești o mână din asta mai de fier care să spună legile așa sunt: aici nu sunt bune și schimbăm legea. Uită-te că Bruxellesului, până acum, cu Orban nu i-a mers. De ce nu i-a mers cu Orban? Pentru că ăla era oarecum prieten cu rușii și lua uleiul și petrolul la jumătate… Uite că poporul a crezut altfel! Asta e democrație și asta trebuie să se termine. Nu știu cum s-o termina la noi, dar dacă nu găsim o mână de fier ca să ne sucească un pic și să ne facă mai responsabili…
„Să fiu al dracului dacă n-am mers 100 de kilometri prin tunel!”
– Auziți…
– Pentru asta mă stupefiază China aia! Cum pot, domnule, aproape 2 miliarde să se schimbe într-un timp atât de scurt?? Domnule, mai scuipau pe stradă, mai nu știu ce, adică n-avea nimic chinezul cu japonezul acum 30 de ani. Cu toate că e un imperiu…
– Am văzut niște poduri, sunt ceva fabulos, adică ai impresia că-s numai desene!
– În 200 și ceva de kilometri să fiu al dracului dacă n-am mers 100 de kilometri prin tunel! Tunele de 10 kilometri, tunele de 15 kilometri, tunele de 20 de kilometri, toate făcute în 20 de ani. În 20 de ani! Și pe urmă mă corectează: „Nu, astea-s făcute acum trei ani, cinci ani, șapte ani”. Și tot așa mai departe. De ce se poate?
– Aveți dreptate.
– Eu am nevoie, ca să fac o schimbare la un pod, de 10 aprobări! A Ministerului de Externe, a Ministerului de Interne, a SPP-ului, a Ministerului Culturii… Într-un pod la mine acasă!! Cum e posibil așa ceva?
– E multă birocrație.
– Ăștia suntem deocamdată și cu ăștia defilăm. O să vedem ce facem împrejur, speranța nu moare niciodată.
Investiție în Otopeni de 150 de milioane de euro
– Care sunt, domnule Țiriac, planurile de viitor imediat?
– V-am spus, vreau să ies la pensie. Vreau să-mi termin treburile pe care le am la Otopeni. Trebuie să-mi termin fotbalul, trebuie să-mi termin alea 25 de terenuri de tenis, trebuie să termin totuși stadionul, că fac un stadion de 5.000 de locuri!
Planurile lui Ion Țiriac pentru Otopeni
– Cât va fi toată investiția în bani?, că noi reducem totul la bani…
– 100-150 de milioane de euro.
– Din banii dumneavoastră?
– Păi, din banii cui? Logic, vedeți dumneavoastră, logic ar fi să facă comunitatea ceea ce e datoare să facă, că eu plătesc taxe peste tot. Adică și infrastructura ei ar trebui s-o facă, și canalizare, și apă, și asta, și aialaltă, și aialaltă!
„Când am aflat, era să dau cu capul de pereți…”
– Însă le faceți tot dumneavoastră.
– Păi, ce să fac? Deocamdată, când am aflat, era să dau cu capul de pereți… Am două bazine sub sala Nadiei cât jumătate din camera asta pentru ape… Adică pentru reziduuri și asta, că nu e canalizare. Am și stație de epurare, una mititică. Eu am cumpărat acolo 100 de hectare, acum 25 de ani. Nu mi-a dat nimeni nimic. Nu, mulțumesc!
– Am înțeles.
– Eu sunt o entitate, pe care Guvernul poate să o finanțeze. Ca pe COSR, ANS… Eu n-aș atinge nimic de la Guvern. Vrei să mă finanțezi? Plătește electricitatea, plătește asta! Fă-mi dracului un canal… Au dat tot Otopeniul unor francezi și nu l-au făcut încă! Nu-mi trebuie nimic de la ei, nu vreau nimic de la stat. Vreau doar să nu mai plătesc statul ca să fac pentru stat!
– Corect.
– Încă o dată, și nu-i înțeleg, dar poate-i înțeleg. Primăria Otopeni… Am vrut să mai fac un patinoar lângă ăsta că nu-mi mai ajunge. Adică „bătrânii” de 12, 13, 14 ani, ăia au nevoie de două-trei ore pe zi, nu o oră. Și trebuia să fac unul numai pentru copilași. Care costă 3 milioane, 3 milioane jumate. Zic: „Îl fac, cheile dumneavoastră”. „Domnu’ Țiriac, n-am bani”. Stai un pic, domnule, că-s copiii dumitale din tot Otopeniul care vin acolo!! Utopia! Toți copiii vin acolo la patinoar și eu plătesc taxe locale vreo 70.000 primăriei. De ce?
– E aberant!
– Asta este…