Noul Mercedes C-Class electric este primul model complet electric al gamei C-Class și vine cu un design diferit față de versiunile clasice, dar păstrează imaginea elegantă și sportivă pentru care berlina germană este cunoscută.

Cum arată noul Mercedes C-Class

Foto: Mercedes-Benz

Față de actualul C-Class, noul model vine cu o siluetă mai apropiată de cea a unui coupe, cu o parte frontală coborâtă, linii fluide și un spate redesenat. Mercedes-Benz a mizat puternic pe elemente luminoase, inclusiv o grilă iluminată și faruri cu semnătură în formă de stea.

Modelul a fost gândit ca o alternativă complet electrică în gama C-Class și va fi vândut alături de versiunile cu motoare termice. Mercedes-Benz scrie că noul C-Class păstrează valorile tradiționale ale gamei, dar le duce într-o zonă nouă: confort, eleganță, inteligență și sportivitate.

La interior, nemții au pus accent pe tehnologie. Mașina poate fi echipată cu un ”televizor” de 39.1 inch, întins pe aproape toată lățimea bordului, dar și cu un plafonul panoramic care include 162 de stele iluminate parte din experiența luxoasă Mercedes.

Noul C-Class primește și dotări inspirate de modelele superioare din gama Mercedes-Benz. Printre acestea se numără suspensia pneumatică AIRMATIC, direcția pe puntea spate și sisteme avansate de asistență pentru șofer. 

Ola Kallenius, CEO-ul Mercedes-Benz, despre noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”

Ola Kallenius, CEO-ul Mercedes-Benz, a vorbit în termeni mari despre noul model și l-a descris drept cel mai puternic și mai sportiv C-Class construit vreodată de companie.

”Noul C-Class electric redefinește segmentul mediu pentru vehicule electrice. Clienții vor primi exact ce așteaptă de la această nouă versiune a modelului iubit: combinația perfectă între performanță, confort, dinamică și inteligență. În plus, este cel mai puternic și mai sportiv C-Class pe care l-am construit vreodată”, a spus el, în comunicatul oficial de pe media.mbusa.com.

Prețul noului Mercedes-Benz C-Class electric ar pleca de la aproximativ 70.000 de euro în Germania, pentru versiunea C 400 4MATIC Electric. În funcție de dotări, modelul poate ajunge la 100.000 de euro.