Șeful Armatei din Germania, Carsten Breuer, consideră că Rusia ar putea fi capabilă să lanseze un atac asupra NATO până în 2029 sau chiar mai devreme, relatează Ukrainska Pravda.
Potrivit publicației, Breuer și omologul său britanic, Sir Richard Knighton, au declarat într-un interviu acordat ziarului german Süddeutsche Zeitung că există tot mai multe semnale îngrijorătoare privind pregătirile militare ale Rusiei.
– articolul continuă mai jos –
Breuer susține că reînarmarea accelerată a Rusiei, creșterea efectivelor militare și schimbările economice și politice indică anul 2029 ca posibil moment pentru un conflict cu NATO. Totuși, el a avertizat că un astfel de scenariu ar putea avea loc chiar mai devreme.
În acest context, oficialul german spune că NATO trebuie să fie pregătită pentru reacție imediată, să își consolideze capacitățile militare până în 2029 și să obțină superioritate tehnologică până în 2035 și după această dată.
La rândul său, Knighton a spus că este dificil de estimat o dată exactă, însă amenințarea devine din ce în ce mai evidentă. El a subliniat că Rusia învață din războiul din Ucraina, dezvoltă tehnologii noi și că Vladimir Putin și-a demonstrat disponibilitatea de a ataca state suverane. Potrivit acestuia, țările aflate mai aproape de granița Rusiei resimt această amenințare mult mai intens.
În paralel, serviciile de informații din Estonia au transmis în raportul lor anual că Rusia nu intenționează să atace un stat NATO în acest an sau anul viitor, însă continuă să își reconstruiască forțele armate pe fondul reînarmării europene.
Și generalul german Gerald Funke a avertizat recent că Rusia ar putea ataca țări NATO în următorii doi-trei ani.
Între timp, NATO pregătește crearea unei zone robotizate fără pilot de-a lungul graniței cu Rusia și Belarus și intenționează să desfășoare acolo mult mai multe arme și echipamente militare.