Criticile la adresa
președintelui Nicușor Dan ies din granițele României și ajung în presa
europeană, după ce senatorul USR Cristian Ghinea a declarat pentru Euractiv că
acesta este mai degrabă „eurosceptic” și că adoptă o atitudine de tip MAGA.

USR îl critică pe Nicuşor Dan în presa europeană. FOTO: Medifax
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Nicușor Dan, se
confruntă cu unele dintre cele mai dure critici venite din partea foștilor săi
susținători politici din USR, iar reproșurile au ajuns acum și în presa
internațională.
Într-o analiză
publicată de Euractiv, publicaţia citează lideri și foști aliați politici ai președintelui
României care susțin că acesta s-ar fi îndepărtat de direcția pro-europeană
care i-a adus victoria electorală și că adoptă un discurs de tip MAGA, mai
apropiat de zona conservatoare și eurosceptică.
Principalul
contestatar al lui Nicuşor Dan este senatorul USR Cristian Ghinea, fost
ministru și unul dintre oamenii implicați în susținerea lui Nicușor Dan în
trecut, care îl descrie pe actualul președinte drept un lider cu viziuni
conservatoare și rezervat față de proiectul european.
„Cred că Dan este un conservator convins și eurosceptic”, a declarat Cristian Ghinea pentru Euractiv.
Potrivit aceleiași
surse, comentariile negative au fost alimentate și de decizia lui Nicuşor Dan de
a anula, săptămâna trecută, recepția dedicată Zilei Europei de la București,
eveniment la care urma să participe și președinta Parlamentului European,
Roberta Metsola, pe care a motivat-o ca necesară în condițiile în care atenția
trebuie să se concentreze asupra consecințelor crizei politice generate de căderea
Guvernului după moțiune.
De la candidatul
preferat al UE, la acuzații de apropiere AUR
Victoria lui
Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025 a fost privită în multe
capitale europene drept un succes al taberei pro-occidentale. El l-a învins pe
liderul AUR, George Simion, datorită susținerii puternice din partea Partidul
Popular European, mai scrie Euractiv, care precizează şi contextul politic
tensionat din România, după anularea scrutinului prezidențial din 2024 de către
Curtea Constituțională, pe fondul controverselor generate de candidatura lui
Călin Georgescu, perceput ca apropiat de Rusia și susținut de AUR.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Dacă la acel moment,
victoria lui Nicușor Dan a fost percepută ca o confirmare a orientării
proeuropene a României, acum, însă, foști susținători din USR spun că profilul
politic al președintelui pare mult mai ambiguu, susține publicația, care remarcă
faptul că toate aceste critici s-au accentuat după ce președintele a refuzat
să-l sprijine pe Ilie Bolojan în contextul moţiunii care a dus la căderea
guvernului condus de acesta, din care făcea parte şi USR.
Deși Nicușor Dan a declarat
că și-a păstrat neutralitatea, în calitate de președinte independent, lideri
USR îl acuză că evită confruntarea directă cu forțele populiste.
„Președintele a fost ales pe un val proeuropean și ca
reacție împotriva extremei drepte, dar are o politică ciudată de conciliere și
îi consideră pe pro-europeni un sprijin garantat”, a afirmat Cristian Ghinea, care a avertizat inclusiv
asupra riscului unei crize politice prelungite, care ar putea culmina cu o
formulă de guvernare între PSD și AUR.
Relația cu Donald
Trump și eticheta MAGA
Un alt punct
sensibil invocat în articolul Euractiv este apropierea lui Nicușor Dan de
administrația președintelui american Donald Trump, în condițiile în care președintele
României a fost singurul lider european prezent la reuniunea „Consiliului Păcii”,
organizată de Donald Trump în februarie, într-o perioadă marcată de tensiuni
între Washington și Bruxelles.
Afirmația se
bazează tot pe o declarația a senatorului USR Cristian Ghinea, care îl acuză pe
Nicușor Dan că, practic, „curtează
mișcarea MAGA în detrimentul relației pe termen lung dintre România și SUA după
încheierea erei MAGA”.
Totodată, Euractiv
citează surse politice potrivit cărora președintele ar fi evitat atacurile
directe la adresa AUR inclusiv din cauza conexiunilor formațiunii cu cercuri apropiate
administrației Trump.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Aceste declarații
au alimentat acuzațiile privind o posibilă orientare eurosceptică, însă nu toți
analiștii împărtășesc această interpretare, potrivit aceleiași surse, care îl
citează pe politologul Cristian Pîrvulescu.
„Nicuşor Dan a fost întotdeauna conservator”, a declarat acesta pentru Euractiv, explicând că o parte
dintre susținătorii progresiști ai actualului președinte sunt dezamăgiți
deoarece sprijinul acordat în 2025 a fost unul strategic, menit mai degrabă să
blocheze ascensiunea AUR decât să valideze ideologic candidatura lui Nicușor
Dan.
„Fie că ne place sau nu, este un interes strategic critic
pentru România să mențină prezența militară americană la Marea Neagră, având în
vedere amenințările venite din partea Rusiei”, a declarat și Remus Ștefureac, directorul companiei de
sondare INSCOP, în apărarea lui Nicuşor Dan.