Un Airbus A220-300 al companiei Croatia Airlines, care transporta 130 de pasageri, a derapat de pe pistă pe aeroportul din Split, în Croaţia, după ce piloţii au decis să oprească decolarea „conform procedurilor de siguranţă”, a anunţat compania aeriană într-un comunicat, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Toţi pasagerii şi membrii echipajului sunt în siguranţă şi nimeni nu a fost rănit”, a declarat compania într-un comunicat, adăugând că la bordul aeronavei se aflau şi cinci membri ai echipajului.

– articolul continuă mai jos –

Pasagerii au coborât din avion şi se află în terminalul aeroportului, potrivit aceleiaşi surse.

O fotografie publicată de site-ul de ştiri Damacijadanas.hr arată un avion oprit la marginea pistei, cu un motor ce pare a fi avariat şi atingând iarba de-a lungul pistei de aterizare.

În momentul incidentului, avionul se pregătea să decoleze din oraşul port croat Split cu destinaţia Frankfurt, Germania.

„Conform rapoartelor iniţiale, echipajul a oprit aeronava acţionând în conformitate cu procedurile de siguranţă prevăzute”, a explicat compania aeriană, fără a oferi detalii despre motivele deciziei piloţilor.

„Alte informaţii vor fi publicate după finalizarea verificărilor tehnice iniţiale şi a procedurilor oficiale”, a adăugat aceasta.