Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.





UPDATE 9:58 Partidul AUR a ajuns la Palatul Cotroceni pentru discuții cu Nicușor Dan.

UPDATE 9:45: „În urma întrunirii Biroului Național de Conducere al AUR s-a stabilit ca la consultările de luni, 18 mai, de la Palatul Cotroceni, delegația să fie compusă din: George Simion, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu”, a transmis partidul lui George Simion într-un comunicat.

UPDATE 9:30. Întâlnirea dintre delegația Partidului Social Democrat și președintele Nicușor Dan s-a încheiat. Potrivit surselor Gândul, delegația PSD a afirmat, în cadrul întâlnirii cu președintele, că formațiunea este pregătită să își asume premierul.

„PSD a transmis punctele de vedere pe care le știți și poziția PSD pentru a înainta și găsi un Guvern care să aibe puteri depline și să fie votat până la încheierea acestei sesiuni în Parlament”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a precizat condițiile social-democraților pentru formarea guvernului:

„Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Boloja prim-ministru și excluderea unei alianțe în afara partidelor pro-occidentale”, a declarat Grindeanu.

„Saptămânile viitoare trebuie trecute prin Parlamanet Legea Salarizării și va fi greu fără un guvern tehnocrat, pentru că e greu să își asume cineva|, a mai adăugat liderul PSD.

UPDATE 9:15. Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni pentru discuții cu partidele.

UPDATE 9:10 Partidele au ajuns la Palatul Cotroceni pentru consultările cu Nicușor Dan pentru desemnarea unei propuneri de premier.

UPDATE: 8:50. Cu puțin timp înainte de începerea consultărilor pentru numirea candidatului la rolul de premier, liderul USR Dominic Fritz a transmis că formațiunea nu va susține un guvern din care face parte și Partidul Social Democrat.

„13 zile fără PSD în guvern. Ce au mai făcut miniștrii USR zilele astea?

Diana Buzoianu a câștigat definitiv procesul cu fostul șef din Romsilva care și-a dat bonus de pensionare 300.000 de lei. Banii se întorc înapoi în buget. A dat amenzi de 800.000 de lei firmelor care otrăveau apa la Slobozia. A adus 600 de milioane euro din Norvegia pentru proiecte de mediu.

Radu Miruţă a salvat fabrica de armament Sadu prin asigurarea de investiții și contracte din banii programului SAFE. A respins bugetul CFR și a cerut refacerea cu reducerea cheltuielilor, astfel încât 2026 să însemne mai puține pierderi, nu mai multe.

Oana Țoiu a retras statutul de utilitate publică pentru asociația lui Adrian Năstase. A reevaluat patrimoniul MAE după decenii – 205 imobile în 50 de țări. Și a adus la București, în octombrie, întâlnirea NATO pe amenințări hibride.

Irineu Darău a modificat regulile jocului: dacă o fabrică românească din domeniul apărării riscă să se închidă statul o va salva prin preluare integrală. Astfel, șmecherii nu vor mai putea vinde pe bucăți industria de apărare românească.

Dan Reșitnec, noul Secretar General al Guvernului, a obligat RA-APPS să publice, în sfârșit, lista vilelor de protocol și a beneficiarilor lor.

Ce au făcut cei care au aruncat țara în criză?

PSD a votat, alături de AUR, într-o comisie parlamentară abrogarea legii care îi pedepsește pe cei care promovează criminali legionari, fasciști. Și au încercat să blocheze Guvernul prin acțiunile unui Avocat al Poporului cu mandatul expirat de doi ani.

România se ridică prin oameni serioși, care vin la muncă și iau decizii zilnice împotriva privilegiilor.

De aceea nu vom susține un guvern în care e prezent și PSD. Acesta va fi mesajul cu care vom merge azi la consultările la Cotroceni”, a transmis Fritz.

UPDATE 8:45. Din delegația UDMR fac parte: Kelemen Hunor, Tánczos Barna, Bíró Rozália, Cseke Attila, Turos Lóránd şi Miklós Zoltán.

UPDATE 8:25. USR a anunțat membrii delegației care va merge la consultări

Din delegația USR care merge astăzi la consultările de la Cotroceni fac parte: președintele USR, Dominic Fritz, Diana Buzoianu, ministra Mediului, Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe, Radu Miruță, vicepremier, ministrul Apărării, Violeta Alexandru, senatoare și Radu Mihaiu, vicepreședinte USR și deputat.

Potrivit agendei oficiale a șefului statului, consultările vor avea loc după cum urmează:

  • Partidul Social Democrat – la ora 9:00;
  • Alianța pentru Unirea Românilor – la ora 10:00;
  • Partidul Național Liberal – la ora 11:00;
  • Uniunea Salvați România – la ora 12:00;
  • Uniunea Democrată Maghiară din România – la ora 13:00;
  • Grupul parlamentar al minorităților naționale – la ora 14:00;
  • Partidul S.O.S. România – la ora 15:00;
  • Partidul Oamenilor Tineri – la ora 16:00.

Presedintelui Romaniei, Nicusor Dan, soseste la consultarile cu membrii delegatiei Partidului National Liberal (PNL), in vederea desemnarii candidatului la functia de prim-ministru, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, joi, 19 iunie 2025. in imagine, de la stanga la dreapta: Emil Boc, Dan Motreanu, Catalin Predoiu, Ilie Bolojan, Adrian Vestea si Ciprian Ciucu .ALEXANDRA PANDREA/GMN/ MEDIAFAX FOTO

Consultările au loc în contextul în care Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, în data de 5 mai 2026, după ce Partidul Social Democrat a decis retragerea sprijinului pentru premierul liberal.

Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine o declaratie de presa la finalul consultarilor cu partidele si formatiunile politice parlamentare, la Palatul Cotroceni, miercuri, 22 aprilie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Conform articolului 85 din Constituție, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Articolul 103 din Legea fundamentală prevede că:

„(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Galerie foto: Mediafax

AUTORUL RECOMANDĂ: