• SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, luni, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 20:30, DGS 2

LASK Linz mai avea nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc, însă nu s-a mulțumit cu o remiză, ci în schimb s-a impus categoric în deplasare, pe terenul celor de la Austria Viena. 

LASK Linz a câștigat titlul, după 3-0 cu Austria Viena 

Într-o atmosferă ostilă, LASK Linz a reușit să deschidă scorul în minutul 38, prin Mbuyambe, apoi și-a dublat avantajul în urma penalty-ului transformat de Adeniran, în minutul 49. 

Cireașa de pe tort a fost golul lui Bogarde din minutul 76, ca LASK Linz să câștige un titlu istoric în mare stil. 

Echipa înființată în 1908 a terminat la două puncte peste Sturm Graz, care o învinsese cu 2-0 pe Rapid Viena și spera ca LASK Linz să piardă cu Austria Viena. 

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar LASK Linz a reușit să pună mâna pe primul ei titlu după o așteptare de 61 de ani. Este abia al doilea campionat în istoria de 118 ani a echipei. 

De asemenea, LASK Linz a reușit să câștige în acest sezon și Cupa Austriei, după 2-2 în timpul regulamentar și 4-2 în prelungiri cu Altach. Similar cu titlul, a fost tot al doilea astfel de trofeu din istoria echipei, după cupa din 1965. 

LASK Linz va juca acum în preliminariile UEFA Champions League, competiție transmisă în direct pe canalele Digi Sport, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport, până în anul 2031.

Clasamentul final din Austria clasamentaustriaetapa32 Foto: Flashscore.ro LASK Linz, eliminată de FCSB în play-off-ul UEFA Europa League

Numele LASK Linz este cunoscut în fotbalul românesc după dubla manșă din vara anului 2024, din play-off-ul pentru UEFA Europa League. 

Atunci, LASK Linz a întâlnit-o pe FCSB și a făcut 1-1 în Austria, ca în România să piardă cu 0-1 și să rateze prezența în a doua cea mai tare competiție intercluburi din Europa. 

Darius Olaru reușea atunci să marcheze golul decisiv pentru FCSB, în mod absolut dramatic, în minutul 90+3. 

FOTBAL: FCSB - LASK LINZ, PLAY-OFF UEFA EUROPA LEAGUE (29.08.2024) Meciul dintre FCSB și LASK Linz / Foto: Sport Pictures

Etichete: austria , austria viena , lask linz

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din