Liliana Ștefan a vorbit recent despre transformările importante din viața sa, despre perioada în care a decis să își schimbe complet direcția profesională, dar și despre rolul de mamă, relația cu cei trei băieți și momentele emoționale care i-au definit parcursul.

Liliana Ștefan, mărturisiri sincere despre viața ei / FOTO: arhivă
Reinventarea
profesională, pornită dintr-un moment dificil
Liliana Ștefan explică faptul că schimbarea direcției profesionale a venit
într-o perioadă complicată, în care a simțit nevoia să își înțeleagă mai bine
starea fizică și emoțională și să își reconstruiască echilibrul interior.
„Direcția către domeniul psihologiei și psihoterapiei a venit tot dintr-o
nevoie personală. Eram într-o perioadă din viața mea în care nu mă simțeam
deloc bine. Nici fizic, nici psiho-emoțional, așa că a trebuit să înțeleg ce se
întâmplă cu mine și să repar. Astfel mi-am început studiile și călătoria către
ceea ce am devenit acum: psiholog clinician, psihoterapeut integrativ și
terapeut somatic. În acest moment sunt singură profesionistă din România
acceptată în Asociația Europeană de Psihoterapie Corporală, un lucru cu care mă
mândresc mult. Profesez în cadru clinic folosind principiile minte-corp, unde
contează atât povestea din spatele unei traume, dar și ceea ce are corpul de
“spus”. Unde a stocat dureri, tensiuni, ca urmare a unor experiențe emoționale
intense sau cu impact traumatic.
Intenționez să pun bazele unei școli în care
profesioniștii în sănătate mintală din România, după ce își termină studiile de
specialitate în psihologie și psihoterapie, să învețe să lucreze și somatic.
Pentru că mintea și corpul nostru sunt un întreg, sunt părți care nu
reacționează separat. Sunt metode excelente prin care putem reduce timpul în
care o persoană revine la starea de echilibru după un eveniment copleșitor. În
acest moment acreditez internațional cursurile, iar în toamnă sper să încep aceste
programe”, a declarat ea pentru Cancan.
Despre munca de
psihoterapeut și impactul emoțional
Fosta soție a lui Dan Bittman vorbește și despre partea mai puțin vizibilă a profesiei,
cea în care interacțiunea cu suferința altor oameni poate deveni copleșitoare,
dar și despre importanța echilibrului interior și a formării riguroase.
„Da, poate fi solicitant uneori să fii expus la suferința altora. Când
lucrezi cu poveștile, durerile și vulnerabilitățile, ești atins inevitabil ca
om. De aceea, formarea ca psihoterapeut este una riguroasă și presupune ani de
studiu, practică și supervizare. Și asta tocmai pentru a-ți dezvolta
capacitatea de a susține procese terapeutice complexe. Și nu este vorba doar
despre tehnici sau protocoale învățate. Este despre munca interioară prin care
înveți să rămâi o oază de stabilitate, întâi în viața ta, apoi a celorlalți”, a completat aceasta pentru sursa citată.
Liliana spune că organizarea și echilibrul personal o ajută să facă față
tuturor responsabilităților.
„Pentru mine funcționează să am o foarte bună planificare a activităților
și a timpului. Nu cred că ideea este să le fac perfect pe toate, ci să fac cât
pot eu de bine la momentul respectiv”, mai spune fosta parteneră a lui Dan Bittman.
„Cutiuța Muzicală”,
proiectul născut din viața de familie
Pentru Liliana Ștefan, proiectul „Cutiuța Muzicală” este strâns legat de
experiența de mamă și de relația cu cei trei copii ai săi.
„Cutiuța Muzicală este și va fi întotdeauna parte din mine. A apărut
dintr-o nevoie personală, aceea de a crea conexiune cu primul meu fiu, Alex. La
început el a fost inspirația acestui proiect, apoi și frații lui, Patrick și
Marc. În timp, Alex a devenit producătorul mai multor albume Cutiuța Muzicală.
Atât el, cât și Patrick, au contribuit alături de mine și la realizarea
conținutului muzical pentru câteva musical-uri pentru copii, în colaborare cu
Teatrul Muzical Ambasadorii. Cutiuța Muzicală înseamnă azi sute de cântece de
leagăn și de joacă, povești, poezii, pe care părinții le găsesc pe platformele
de streaming, pe Spotify, Youtube, Apple Music”, a spus ea.
Viața de mamă și
relația cu cei trei băieți
Liliana descrie relația cu fiii săi ca fiind una definitorie pentru viața
ei, dar și sursa celor mai mari emoții.
„E frumos.”
Despre rolul de părinte și independența copiilor săi, aceasta spune că
încearcă să îi susțină fără a le limita drumul.
„Patrick își continuă acum studiile în România. Olanda s-a dovedit a fi un
loc greu de susținut financiar. Rolul meu ca părinte este să fiu lângă el și
frații lui, să încurajez “zborul” fiecăruia pe drumul lui. Așa că nu mi se pare
greu. E mai degrabă fascinant să văd cum se revelează în fața mea caracterul și
povestea fiecăruia”, a adăugat Liliana.
Liliana consideră că băieții au preluat multe dintre valorile ei
fundamentale.
„Cred că băieții mei au învățat să fie oameni de cuvânt, să aibă
verticalitate, să își asume resonsabilități, să fie empatici. Aș zice că mi-au
moștenit creativitatea, hărnicia și perseverența”, mai adaugă ea.
Momente de panică și
emoții puternice
Liliana Ștefan își amintește și episoadele dificile din perioada în care
copiii ei erau mici, când emoțiile și teama ajungeau uneori copleșitoare.
„De nebunii chiar nu îmi aduc aminte. În schimb îmi amintesc când prin parc
unul din ei și-a spart capul, sau când altul avea febră mare, pe altul îl durea
burtica… Treceam prin toate stările posibile. La un moment dat mi s-a întâmplat
să fiu așa panicată că efectiv, preț de câteva secunde, am uitat drumul către
spital”, a mărturisit fosta soție a artistului.
Mai multe pentru tine
Despre propriile limite și emoții, aceasta recunoaște legătura profundă cu
familia ei.
„Cea mai puternică, dar și cea mai vulnerabilă m-am simțit și mă simt în
tot ceea ce ține de băieții mei”, spune Liliana.
Despre evoluție,
feminitate și parcursul personal
Liliana consideră că fiecare etapă a vieții a contribuit la ceea ce este
astăzi și respinge ideea că femeile „pierd” ceva în timp.
„Cred că nu am pierdut nimic esențial, doar am adăugat straturi de
cunoaștere și experiență. Nimic din ce sunt azi nu ar fi fost posibil fără cine
eram la 20 de ani, apoi la 30, 40, 50. Fiecare etapă a construit-o și modelat-o
pe următoarea.”
Despre societate și schimbările de roluri, ea spune că adaptarea este
firească pentru toți.
„A spune că femeile au pierdut ceva în ziua de azi este o generalizare cu
care eu nu rezonez pe deplin. Femeile, ca și bărbații, se adaptează timpurilor
pe care le trăiesc. Poate să fie un curent care să dicteze anumite feluri în
care să ne comportăm, să reacționăm, să ne îmbrăcăm, să arătăm în societate…
dar pe fundal rulează cine ești tu cu adevărat: istoria ta, educația ta,
cultura ta. Aceste lucuri influențează felul în care te exprimi și te adaptezi
la acest curent”, a mai mărturisit Liliana Ștefan.