Vineri, 22 Mai 2026, ora 11:19
1521 citiri
Dani Oțil prezintă Neatza cu Răzvan și Dani FOTO: Instagram/ Dani Oțil
Dani Oțil, cunoscut pentru energia și umorul cu care își începe diminețile la televizor, a arătat recent și o latură mult mai vulnerabilă. Invitat în emisiunea „Furnicuțele” de la Antena 1, prezentatorul a trecut printr-un moment încărcat de emoție, care l-a făcut să își stăpânească cu greu lacrimile.
Pe parcursul ediției, discuțiile au mers către una dintre cele mai importante părți din viața lui: familia. Un material video în care apărea Tiago, fiul său, a schimbat complet atmosfera din platou și l-a făcut pe Dani Oțil să se emoționeze profund.
Om de televiziune cu experiență și una dintre cele mai recognoscibile figuri de pe micul ecran, Dani a vorbit fără ocolișuri despre rolul de părinte și despre gândurile care îl însoțesc de când a devenit tată.
„Nu pot să spun că Tiago seamănă prea mult cu mine. Dansăm la fel de prost. Încă am răbdare cu el. El este cel mai important proiect al meu. Deocamdată, ne ajunge acest proiect, fiindcă ne copleșește și a depășit și bugetul inițial. Nu cred că am fost foarte bun la început, ca tată. (…) M-am emoționat, pentru că mi-am dat seama că și astăzi țin la treaba asta: să nu fie el o versiune mai bună a mea. Nu e corect față de copil! Și săptămâna trecută m-am gândit că nu voi fi suficient de bun ca tată”, a spus Dani Oțil, la Furnicuțele.
Dincolo de relația cu fiul său, un alt subiect care l-a sensibilizat a fost familia în care a crescut. Prezentatorul a povestit despre tatăl său și despre legătura puternică dintre ei, mărturisind că părintele lui este o persoană foarte sensibilă.
Ca să mai destindă puțin momentul, Dani a apelat și la umorul care l-a consacrat.
„În procesul meu de maturizare, problema e că eu am un tată foarte plângăcios. De câte ori particip la emisiuni din acestea, îmi dau seama că se uită tata. Tata este născut în aceeași zi cu mine, în august. Ca să îi explic și lui: ăștia nu au avut bani de o plasă de muște, tată, și este o muscă de la concurență care se plimbă pe aici”, a adăugat gazda de la Neatza.
Un alt moment care a amplificat încărcătura emoțională a emisiunii a venit atunci când Denise Rifai a adus în discuție un mesaj publicat de Dani Oțil în urmă cu doi ani și dedicat lui Tiago.
Ce mesaj i-a transmis fiului său
Textul, postat în 2023, vorbește despre relația dintre părinți și copii și despre cât de mult se schimbă perspectiva odată cu trecerea timpului.
„Las și eu asta, aici, tată, ca peste 20 de ani să fim siguri că mă mai suni. Nu e obligatoriu. Peste 20 de ani o să ai fix cât aveam eu acum 20, exact când am început să îi sun pe ai mei mai rar și tot mai rar. Eu, timpul nu îl mai pot da înapoi. Nu face ca mine, tată”, este mesajul postat de Dani Oțil, în anul 2023.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
