Un satelit al Marinei SUA lansat în 1964 este încă în viață pe orbita Pământului FOTO: US Navy
Pe 28 decembrie 1964, o rachetă Thor-Able-Star a decolat de la Baza Forțelor Aeriene Vandenberg din California și a plasat un mic satelit al Marinei SUA pe o orbită polară joasă. Satelitul denumit Transit 5B-5 este încă pe orbită și transmite către Pământ, el fiind utilizat de către operatorii radioamatori. Însă nimeni din Marina Statelor Unite nu a mai fost responsabil de el de decenii, deoarece programul care l-a lansat a fost oprit oficial în 1996.
Acum s-a aflat că satelitul Transit 5B-5 este „în viață” acolo sus; este pe orbită și încă transmite. Și undeva chiar acum, un operator radioamator cu o antenă din curtea din spate ascultă un semnal care a fost transmis pentru prima dată din spațiu pe vremea președintelui Lyndon B. Johnson, potrivit Space Daily.
Satelitul se numea Transit 5B-5. Cântărea aproximativ 70 de kilograme. Făcea parte din primul sistem de navigație bazat pe satelit din istoria omenirii – predecesorul GPS-ului, conceput pentru a ajuta submarinele americane să își stabilească poziția oriunde în lume. I s-a acordat o durată de viață funcțională de câțiva ani. Poate cinci, dacă totul mergea bine. Asta se întâmpla acum peste șaizeci și unu de ani.
Nimeni din Marina SUA nu a fost responsabil de acest satelit timp de aproape treizeci de ani. Programul care l-a lansat a fost retras oficial în 1996, când GPS-ul a preluat sarcina. Marina a plecat, dar satelitul nu a încetat să funcționeze.
Motivul pentru care Transit 5B-5 a rezistat atât de mult este cu adevărat remarcabil. Majoritatea primilor sateliți funcționau cu baterii chimice sau panouri solare de bază care se degradau rapid. Transit 5B-5 transportă ceva diferit: un generator termoelectric cu radioizotopi SNAP-3 – o mică sursă de energie nucleară care transformă căldura provenită de la plutoniul-238 în electricitate.
Plutoniul-238 are un timp de înjumătățire de aproximativ 88 de ani. Asta înseamnă că un satelit SNAP-3 RTG lansat în 1964 ar trebui să producă încă în jur de 65% din puterea sa inițială astăzi. Satelitul nu folosește lumina soarelui. Nu folosește o baterie. Folosește o mică cantitate de material radioactiv care se descompune lent și care pur și simplu continuă să elibereze căldură, an de an.
Emițătorul radio al satelitului funcționează de peste 60 de ani
Emițătorul radio de la bord nu are nevoie de multă energie. Doar suficientă pentru a continua să transmită un semnal la aproximativ 136,65 MHz – un far de telemetrie de joasă frecvență care, împotriva oricărei așteptări rezonabile, nu s-a oprit niciodată.
Nu mai există piese mobile care să se uzeze. Nu există combustibil care să se epuizeze. Nu există computer de bord care să se prăbușească. Întregul satelit este, în esență, o sursă de energie conectată la un emițător, care se deplasează pe o orbită care, în sine, nu necesită întreținere. Pur și simplu funcționează. A funcționat timp de șaizeci și unu de ani.
Operatorii radioamatori descriu semnalul ca un vâjâit slab, ritmic — date de telemetrie codificate ca tonuri audio. Cu software-ul potrivit, aceste tonuri pot fi decodificate în numere reale: informații despre sistemele de la bordul satelitului, temperatura acestuia, starea hardware-ului său. Inginerie veche de șaizeci de ani, încă sună acasă.
Comunitatea de amatori SDR (radio definit prin software) tratează acești sateliți vechi ca pe un fel de muzeu viu. Recepționarea semnalului Transit 5B-5 nu necesită nicio permisiune specială, niciun acces militar, niciun echipament scump – doar un dongle SDR de bază care costă aproximativ treizeci de dolari, o antenă și răbdare.
Ce sunt sateliții „zombi”?
Omul care urmărește sateliții zombi este un operator radioamator canadian pe nume Scott Tilley, care a devenit un fel de legendă populară în această nișă. În 2018, a descoperit IMAGE, un satelit NASA care fusese declarat pierdut în 2005 – preluând semnalul acestuia din curtea sa din Columbia Britanică. În 2020, în timpul carantinei cauzate de pandemie, a descoperit LES-5, un satelit militar american lansat în 1967, despre care toată lumea credea că era mort.
Tilley îi numește pe aceștia „sateliți zombi” – nave spațiale care se presupunea că sunt tăcute cu zeci de ani în urmă, dar care încă, cumva, transmit. Când NPR l-a întrebat care era cel mai vechi pe care îl auzise vreodată, nu a ezitat. „Cel mai vechi pe care l-am văzut este Transit 5B-5”, a spus el. „Un satelit de navigație al Marinei SUA cu energie nucleară care încă înconjoară Pământul pe o orbită polară, uitat de mult de toți, cu excepția câtorva amatori interesați să-l audă cântând în timp ce trece pe deasupra.”
Inginerii care au proiectat Transit 5B-5 la începutul anilor 1960 nu și-ar fi putut imagina că oamenii obișnuiți, în 2026, o vor asculta din curțile lor cu un dispozitiv de treizeci de dolari. Nu și-ar fi putut imagina dispozitivul.
Undeva deasupra, chiar acum, un mic obiect metalic de dimensiunea unui cuptor cu microunde se mișcă cu 28.000 km/h, ascultând un încălzitor alimentat de plutoniu care se descompune lent și transmițând un semnal de care nimeni nu are nevoie oficial, dar pe care mai mulți oameni, din mai multe țări, încă îl recepționează cu răbdare.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent