Sambata, 23 Mai 2026, ora 23:41

49992 citiri

Un fost angajat al căilor ferate belgiene (SNCB) a pierdut un loc de muncă pe care îl ocupase timp de trei decenii și jumătate din cauza unei sume modice, relatează publicația Heute. Bărbatul a încasat ani la rând o indemnizație pentru deplasarea cu bicicleta, deși, în realitate, se prezenta la serviciu cu autoturismul personal. Înșelătoria a fost descoperită după ce mai mulți colegi au sesizat nereguli, iar o anchetă internă a scos la iveală că, într-un interval de 75 de zile, angajatul efectuase 69 de călătorii cu mașina, pentru care, cu toate acestea, decontase în mod repetat suma aferentă transportului pe două roți.

Elementul care l-a trădat a fost permisul său de parcare, utilizat în stațiile din Louvain și Aarschot, care a demonstrat că vehiculul personal fusese staționat în apropierea gărilor în acele zile. În total, prejudiciul cauzat companiei prin această practică frauduloasă s-a ridicat la aproximativ 130 de euro. Cu toate că suma este una relativ mică, conducerea SNCB a decis să aplice măsura cea mai severă.

Căile ferate belgiene au motivat că, prin comportamentul său, salariatul a rupt definitiv legătura de încredere cu angajatorul. „definitiv și irevocabil distrusă”, au transmis oficialii companiei, adăugând că fapta constituie o încălcare gravă a obligațiilor profesionale. Ca urmare, după 33 de ani de muncă neîntreruptă în cadrul aceleiași instituții, bărbatul a fost concediat pe loc.

Decizia nu a fost acceptată de fostul angajat, care a contestat-o la Consiliul de Stat al Belgiei. În fața judecătorilor, acesta a invocat faptul că suma obținută ilegal este una derizorie – aproximativ 130 de euro – și că, prin urmare, sancțiunea ar fi disproporționată. Cu toate acestea, instanța i-a respins acțiunea și a confirmat hotărârea SNCB. În motivarea deciziei, magistrații au reținut că încălcarea încrederii dintre angajat și angajator reprezintă un temei suficient pentru a justifica desfacerea imediată a contractului de muncă, indiferent de valoarea prejudiciului.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent