• SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 22:30, DGS 1

„Patria are nevoie de păstrarea legăturilor dintre copiii săi”, a scris Hosseinzadeh pe X, în timp ce reprezentativa Iranului se află într-un cantonament în Turcia.

Vicepreşedintele iranian Abdolkarim Hosseinzadeh a cerut ca Sardar Azmoun să fie reprimit în lotul Iranului pentru Cupa Mondială 2026

„Să nu trecem cu vederea gestul lui Sardar Azmoun prin care și-a arătat ataşamentul şi, dacă este posibil, să-l readucem la echipa naţională”, a adăugat oficialul iranian.

Acest apel a venit după ce Azmoun, în vârstă de 31 de ani, a susţinut într-o postare pe rețelele sociale că a refuzat anterior „o ofertă financiară foarte importantă din partea unei alte ţări” înainte de prima sa convocare, descriindu-se drept „un fiu al Iranului” dornic să-şi reprezinte ţara.

„Oriunde joc fotbal, identitatea mea, inima mea şi mândria mea sunt Iranul”, a scris el, urând „succes şi mândrie” echipei naţionale.

Mai mulţi jurnalişti sportivi iranieni au menţionat, de asemenea, posibilitatea ca el să fie inclus în cele din urmă în lot înainte de termenul limită pentru validarea listelor pentru Cupa Mondială, organizată în comun de Statele Unite, Mexic şi Canada.

sardar_azmoun_1700636015_3241492296803295464_1138856106 Sardar Azmoun, la naționala Iranului / Foto: Instagram @sardar_azmoun Sardar Azmoun, acuzat de trădare în Iran, după ce s-a fotografiat cu Emirul Dubaiului

Autor a 57 de goluri pentru Iran, fost jucător la echipe ca Bayer Leverkusen sau AS Roma, Azmoun şi-a arătat anterior sprijinul faţă de protestatari. Vârful este al doilea marcator din istoria naționalei, după Ali Daei, care are 108 reușite.

El a fost criticat de publicațiile de stat iraniene, unele acuzându-l de „trădare”, după publicarea în martie a unei fotografii care îl înfăţişa alături de Emirul Dubaiului, unde joacă şi locuieşte în prezent, chiar dacă relaţiile dintre Teheran şi Abu Dhabi sunt tensionate.

Selecţionerul Amir Ghalenoei a apărat felul în care a ales jucătorii, „cea mai dificilă decizie” din cariera sa, afirmând că aceasta a fost dictată exclusiv de „criterii tehnice”, notează Agerpres.

Iranul va începe CM 2026 împotriva Noii Zeelande la Los Angeles pe 15 iunie, înainte de a înfrunta Belgia în acelaşi oraş şi apoi Egiptul la Seattle, în Grupa G.

Iran a decis să-și mute cantonamentul pentru CM 2026, din SUA în Mexic

Mehdi Taj, președintele Federației Iraniene de Fotbal, a anunțat recent că Iranul va avea baza de antrenament pentru Campionatul Mondial în oraşul de frontieră mexican Tijuana, deși inițial ”Team Melli” trebuia să se pregătească în Arizona.

”Vom avea baza în tabăra Tijuana, care se află lângă Oceanul Pacific şi la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite. Distanţa totală dintre noi şi locul de desfăşurare a meciurilor noastre din Los Angeles este de 55 de minute cu avionul”, a transmis Taj.

FOTO Naționala Iranului a prezentat echipamentul pentru CM 2026, în fața a mii de oameni la TeheranGalerie Foto

Etichete: iran , sardar azmoun , iran sua , iran cm 2026 , tradator iran , lot iran , vicepresedinte iran , abdolkarim hosseinzadeh

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din