Luni, 25 Mai 2026, ora 14:35
1323 citiri
Polițiștii au demarat o ancheta Foto: Facebook/IPJ Cluj
O femeie de 68 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Iași, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor. Potrivit unor surse apropiate anchetei, victima ar fi fost înjunghiată, iar principalul suspect este un bărbat cunoscut în zonă cu probleme psihice, care ar fi petrecut noaptea în locuință după comiterea crimei.
„La data de 25 mai a.c., în jurul orei 09.40, Secția nr. 1 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată într-un imobil, din municipiul Iași”, transmite IPJ Iași.
Polițiștii au confirmat cele sesizate și au identificat trupul neînsuflețit al femeii.
„În cauză, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist”, au mai transmis reprezentanții IPJ Iași.
Observator Atena 1 arată că femeia ar fi avut două plăgi înjunghiate și că principalul suspect ar fi un bărbat cunoscut în zonă cu probleme psihice. Vecinii spun însă că acesta era „muncitor și cuminte” și că nimic nu anunța o asemenea tragedie.
Femeia ar fi fost ucisă încă de sâmbătă, iar suspectul a petrecut noaptea cu trupul neînsuflețit în casă. Mai mult, bărbatul ar fi fost văzut sâmbătă seara la bere, la un magazin din apropierea blocului, iar duminică dimineață ar fi ieșit la cafea, în timp ce victima se afla moartă în locuință.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările crimei.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
