Luni, 25 Mai 2026, ora 15:14
1595 citiri
Un cetățean român în vârstă de 33 de ani a fost arestat în stațiunea Magaluf, Spania, după un incident petrecut într-o piscină a unui hotel, în care un copil britanic de patru ani ar fi fost implicat. Autoritățile locale îl investighează sub suspiciunea de agresiune sexuală.
Potrivit informațiilor transmise de poliție și surselor apropiate anchetei, bărbatul s-ar fi apropiat de copil și l-ar fi îmbrățișat și sărutat pe față în zona piscinei, în prezența mai multor turiști. Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, 20 mai, într-un hotel din stațiunea majorcană, a cărui denumire nu a fost făcută publică, potrivit Daily Mail.
Martorii au alertat personalul hotelului, care a contactat poliția locală din Calvià. Ofițerii au luat declarații de la cei prezenți, precum și de la părinții copilului, iar ulterior au procedat la reținerea suspectului.
Reacția mamei și intervenția autorităților
Mama copilului a intervenit imediat după ce a observat interacțiunea dintre bărbat și minor, potrivit surselor din anchetă.
În documentarea cazului, martorii au descris gesturile suspectului ca fiind „îmbrățișări și sărutări”.
După reținere, bărbatul a fost dus în fața instanței din Palma, fiind escortat de doi ofițeri ai Gărzii Civile. El a fost prezentat instanței în hainele purtate la momentul arestării, iar ședința de judecată s-a desfășurat cu ușile închise.
Până la acest moment, autoritățile nu au făcut publică decizia judecătorului privind continuarea anchetei, măsura arestului preventiv sau eventuale condiții de eliberare.
Familia copilului s-a întors între timp în Regatul Unit, însă nu este clar dacă plecarea a fost programată sau accelerată în urma incidentului.
Cazul survine la scurt timp după un alt incident investigat de poliția spaniolă în zona Palma de Mallorca. La începutul lunii, autoritățile au reținut un șofer de dubă suspectat că ar fi răpit și agresat sexual o turistă britanică pe promenada Paseo Marítimo.
Conform anchetei, femeia ar fi fost urcată cu forța într-un vehicul după ce suspectul ar fi tras-o de braț. Ulterior, în timp ce conducea, acesta ar fi agresat-o sexual. Victima a reușit să scape atunci când vehiculul a oprit la un semafor, moment în care martori aflați în trafic au intervenit și au alertat autoritățile.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent