Joi, 28 Mai 2026, ora 07:07

1827 citiri

Novak Djokovic, huiduit la Roland Garros: "Nu au pic de respect!" VIDEO

Novak Djokovic FOTO X Roland Garros

Novak Djokovic, locul 4 ATP, a avut parte de o conferință de presă tensionată după victoria obținută în fața francezului Valentin Royer la Roland Garros 2026, meci în care sârbul a fost huiduit de public și a petrecut aproape patru ore pe teren.

Totul a pornit după ce un jurnalist a descris primele două partide ale lui Djokovic drept „rezonabil de lungi”. Replica fostului lider mondial a venit imediat.

„Rezonabil de lungi… Nu știu dacă îmi place sau sunt de acord cu comentariul tău. Când joci un meci de trei ore și jumătate pe zgură, este lung și foarte epuizant. Cel puțin în opinia mea”, a spus Djokovic, zâmbind ironic.

Sârbul a recunoscut că a consumat multă energie în duelul cu Royer (scor 6-3, 6-2, 6-7, 6-3), disputat în condiții dificile, pe o căldură puternică.

„Am consumat foarte multă energie într-o zi foarte caldă. Condițiile au fost extrem de dificile. Evident, a fost vina mea că nu am închis meciul în trei seturi. Am avut break avantaj de două ori în setul trei și chiar minge de meci. Am fost prea pasiv în acele momente”, a explicat Djokovic.

Campionul cu 24 de titluri de Grand Slam a vorbit și despre atmosfera din tribună, după ce publicul francez l-a susținut frenetic pe adversarul său.

„El a profitat de șansele sale și a primit susținerea publicului pe care o căuta. Momentum-ul s-a schimbat, dar am reușit să mă regruprez în setul patru”, a spus Djokovic.

Anterior, în timpul meciului, arbitrul de scaun le-a cerut spectatorilor să respecte ambii jucători, după ce Djokovic fusese huiduit. Replica sârbului a devenit imediat virală:

„Nu au respect. Niciun respect.”

Pentru Djokovic urmează acum un duel spectaculos în turul trei, contra brazilianului João Fonseca, unul dintre cei mai promițători tineri jucători din circuit. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată până acum, iar confruntarea este deja considerată una dintre marile atracții ale turneului de la Paris.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent