Concedierile tot mai frecvente din economie nu mai sunt doar un semnal de criză, ci și o oglindă a vulnerabilităților de pe piața muncii din România. Într-un interviu acordat „Adevărul”, consultantul Doru Șupeală explică de ce siguranța profesională nu mai depinde de un singur job, cum greșesc angajații încă din momentul angajării și de ce lipsa educației contractuale, a sindicatelor funcționale și a unei strategii economice naționale îi lasă pe mulți fără protecție reală în fața disponibilizărilor.

O tânără își cară lucrurile în cutie după ce a fost concediată

Siguranța profesională nu mai depinde de un singur job. Foto Freepik

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Adevărul: În
ultima perioadă vedem tot mai multe concedieri, nu doar în IT. Ce
se întâmplă pe piața muncii și cum ar trebui să se pregătească
oamenii?

Doru Șupeală: Suntem într-o situație dificilă. Problema începe la momentul angajării, când sunt multe documente la un loc și cei mai mulți dintre noi nu le citim.

Cei
mai mulți oameni acceptă oferte de angajare sau candidaturi fără
să verifice seriozitatea, credibilitatea, onorabilitatea unor
angajatori. Și atunci când ajung în situații de a fi dați afară, se miră ce au
pățit.

Deci,
în primul rând, să nu ne angajăm la angajatori despre care știm că au
avut probleme înainte, care și-au abuzat angajații, care au făcut
ilegalități, care au folosit legea la limită sau au exagerat.

Pentru că, dacă te duci într-o companie cu o cultură toxică, care te vede strict ca resursă umană, nu ca o valoare pe care o poți aduce companiei, vei avea de suferit. Și, la un moment dat, când va avea interesul, compania va lua decizii care te pot afecta direct.

Cei
mai mulți dintre noi nu citesc contractul de muncă. Habar n-au ce
drepturi au și ce îndatoriri au. Și mai ales nu știu ce se
întâmplă cu ei atunci când compania face disponibilizări.

Dincolo
de contractul individual de muncă, cei mai mulți oameni din România
habar n-au ce scrie în contractul colectiv de muncă, acolo unde
acesta există. Companiile peste 50 de angajați, din câte știu eu,
trebuie să aibă un contract colectiv de muncă.

Ar trebui să ne interesăm ce scrie în contractul colectiv de muncă, ce primim
în cazul în care compania decide să dea oamenii afară, să își
restrângă activitatea.

Să ne interesăm cine sunt reprezentanții angajaților și cum au fost aleși. Să mergem să vorbim cu ei și să-i întrebăm ce prevede contractul colectiv de muncă și ce putem negocia pentru a ne proteja.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ar
trebui angajații să fie atenți și la sindicate?

Desigur,
atunci când ne ducem ca angajați undeva, ideal ar fi să alegem un
angajator care are și sindicat. Pentru
că sindicatul nu este o chestie comunistă sau socialistă sau cu
alte atribute denigratoare. Sindicatul, atunci când este făcut
profesionist și există sindicate profesioniste în România, are
rolul esențial să protejeze interesele oamenilor, mai ales în
situații de dificultate, dar nu numai.

Sindicatul
negociază inclusiv bonificațiile atunci când compania obține
rezultate bune, adică să primești niște prime, să se împartă
profitul cu tine. Și,
evident, sindicatul poate să negocieze un contract colectiv de muncă
și să-ți reprezinte interesele atunci când companiile ajung în
perioade de dificultate.

De
exemplu, sindicatul poate să impună ca, dacă sunt doi oameni din
aceeași familie, să nu fie dați afară amândoi. Poate să impună
măsuri de protecție pentru cei în situații medicale dificile,
pentru cei mai în vârstă sau pentru cei la început de carieră și
care au nevoie de resurse materiale. O
mulțime de lucruri poate să facă sindicatul.

Din
păcate, oamenii în România așteaptă să li se facă, să le facă
cineva bine, să îi ajute statul. Nu face nimeni nimic din oficiu, noi trebuie să facem.

Deci, este important ca oamenii să își negocieze contractele?

Asta
este o problemă, pentru că nu știm să ne ocupăm, să ne citim contractele, să ne negociem corect drepturile. Cei mai mulți oameni semnează contractul pe repede-înainte, pentru că li se spune că este unul standard. Nu este adevărat. Niciun contract de muncă nu este standard.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Contractul
de muncă este exprimarea voinței ambelor părți. Că
tu vrei ca în contractul de muncă să-ți treacă anumite prevederi, de exemplu nu accepți 20 de zile de concediu și vrei 26 de zile, toate acestea se cer la negociere. Acestea
sunt principii generale pe care oamenii ar trebui să le știe și de
care ar trebui să țină cont mereu.

Revenind
la situația individuală: principiul de aur este că nu vei fi
disponibilizat dacă ești absolut necesar acelui angajator. Adică
dacă valoarea pe care tu o oferi este semnificativă pentru acel
angajator.

Vă
referiți la experiență?

Nu
e neapărat experiență. Este contribuția efectivă pe care o ai. Există
oameni care nu au foarte multă experiență, dar care sunt esențiali
pentru un angajator într-un anumit context.

De
exemplu, un șofer foarte priceput, pe care ai mare nevoie pentru că
se descurcă și știe două-trei limbi străine. Nu e doar
experiență, este o parte dinamică. Este
foarte flexibil.

Deci,
în principiu, trebuie să fii foarte atent ca propunerea ta de plus de valoare, suma lucrurilor pe care tu le aduci în colaborarea cu
angajatorul să fie foarte valoroasă. Mai valoroasă decât a
altora.

Asta
nu înseamnă că trebuie să-ți sabotezi colegii, ci din contră,
trebuie să fii cel mai bun colaborator. Trebuie
să fii văzut de colegi ca un om foarte valoros, la care se vine și
se întreabă: „Cum facem aici?”, „Cum abordezi situația
asta?”. Sau
să fii chiar cel care, informal, asigură leadership-ul echipei:
atenuează conflictele, comunică mult, are grijă de oameni.


„Niciun rol nu mai este în siguranță”. Cum este transformată zona corporatistă Pipera în următoarea victimă a „asiatizării” și automatizării

În
companiile sănătoase, oamenii care asigură coeziunea echipelor
sunt esențiali și uneori mai valoroși decât experții tehnici
care au deficiențe de colaborare. Trebuie
să te ocupi, în funcție de profesia ta și domeniul în care
lucrezi, să fii între cei mai valoroși, dacă nu cel mai valoros
angajat pentru angajatorul respectiv.

Cu
siguranță nu vei fi tu cel eliminat, decât dacă firma își
închide complet activitatea sau dispare domeniul în care ai
expertiză.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În
caz de concedieri, ce pot face angajații?

Eu
recomand oricui, atunci când aude că firma e în dificultate, să
aibă mereu câteva variante de scăpare, câteva alternative. Asta
înseamnă: poate ai o ocupație extra-profesională care îți poate
aduce un venit pentru o vreme. Poate
ai capacitatea de a face alte activități din care să câștigi.

Poate
e bine să fii în discuții constante cu unul sau doi potențiali
angajatori, nu neapărat să accepți ofertele lor, dar să ai
conexiuni în domeniu. Să
te știe oamenii, să confirme că poți fi o achiziție valoroasă
și să ai o „ieșire de siguranță” dacă apar dificultăți.

Trebuie să nu ai niciun fel de încredere în instituțiile statului și în intervenția lor. Să
nu aștepți să intervină inspectoratele teritoriale de muncă,
care sunt instituții absolut nefuncționale, căpușate și, în
general, controlate politic de oameni care le folosesc în interes
personal.

Am
văzut numeroase cazuri în care șefii ITM au protejat angajatori
abuzivi și au ignorat semnalele angajaților sau sindicatelor,
inclusiv din motive de corupție.

Gradul
de încredere în aceste instituții este foarte redus pentru că nu
funcționează.

În
industria auto, vedem că Dacia și-a oprit investițiile și există
un plan de reorganizare. Cum arată asta din perspectiva
dumneavoastră?

Acolo,
la Dacia, e un exemplu pozitiv, au un plan de reducere de personalul, dar compania și sindicatul au negociat un pachet de
beneficii pentru cei care pleacă, dintr-o organizație care este
foarte generoasă. Acela e un exemplu pozitiv, aia este o excepție,
nu e o regulă.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vedem
că industria IT concediază masiv, deși a fost una dintre sursele
esențiale de venituri la bugetul țării și nu are nimeni niciun
fel de plan pentru industria asta. Suntem pe cont propriu.

Statul
român nu funcționează. Oamenii
nu mai au încredere în nicio instituție a statului pentru că nu
mai există profesionalism, nu mai există standarde, nu mai există
garanții, nu mai există încrederea că dacă apelezi la o
instituție a statului problema ți se va rezolva.

Sigur,
există excepții, sigur că în instituțiile statului încă sunt
oameni de foarte bună calitate, dar ei nu sunt la butoanele
decizionale. Ei sunt dați deoparte, iar decizia aparține unor
oameni absolut incompetenți și de cele mai multe ori corupți.

Revenind la angajații de vârstă mijlocie, la „decreței”, care
se apropie de pensie. Mulți pot să fie concediați
când mai au puțin până la finalul carierei. Ce sfat le-ați da?

Oamenii
ăștia, „decrețeii”, oamenii de peste 50–55 de ani, au
crescut într-o generație extrem de competitivă, în care erau mulți
pe un loc (la examene – n. red.). Suntem obișnuiți să dovedim, să facem eforturi ca să
obținem un rezultat, o recompensă. E mentalitatea noastră.

Dar
trebuie să înțelegem că suntem pe cont propriu. Nu există un
plan național și, din păcate, nici la nivelul angajatorilor nu
există o mentalitate favorabilă acestei generații.

Asta
este greșit și este foarte rău. Există această preconcepție că
oamenii, după o anumită vârstă, devin mai puțin flexibili, mai
puțin capabili să învețe sau mai puțin performanți. Este un
clișeu și o preconcepție foarte greșită.


A trimis peste 500 de CV-uri pe LinkedIn și a fost respins automat. Avertismentul experților: „Trimiterea mecanică a CV-ului e un eșec”

Trebuie
să ne luptăm cu ea, atât în zona de opinie, cât și în zona de
leadership.

Îndemn
orice conducător de organizație să descopere valoarea reală pe
care o poate aduce un om peste 50 de ani, în primul rând prin
mentalitate. Este o generație obișnuită să facă eforturi, să
facă sacrificii, să învețe enorm.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Acești
oameni au intrat în piața muncii când s-a schimbat regimul în
România și au învățat totul de la zero. Progresul uriaș pe care
l-a făcut România în 35 de ani se datorează acestei generații.

Am
trecut de la o economie rudimentară, analogică, la o economie
competitivă și sofisticată, foarte digitală. Nu suficient de
digitală cât să fim lideri globali, dar oamenii din această
generație, acolo unde au avut acces la experiențe profesionale
relevante, sunt digitali.

Deci
nu putem spune că nu se adaptează sau că nu învață. Este o
generație care învață mult și se adaptează ușor, cu puține
reticențe.

Dar
suntem mulți, iar oportunitățile profesionale sunt tot mai
restrânse. Economia este în recesiune în multe sectoare sau în
restructurare în altele. Se schimbă profund modul de lucru și este
o mare instabilitate.

În
general, angajările se fac cu oameni care sunt deja în interiorul
organizațiilor, nu vin specialiști din exterior.

De
aceea, nu doar pentru cei peste 50 de ani, ci pentru toți
profesioniștii din România, soluția este la nivel individual.

Suntem
pe cont propriu, din păcate, iar singurul lucru pe care îl poți
face ca să te pui în siguranță este educația: să înveți
lucruri noi, să descoperi domenii în care să capeți pricepere,
învățând de pe YouTube, de la un meșter pe lângă care te poți
lipi ca ucenic sau ajutor, de la prieteni din alte domenii.

O
altă soluție este antreprenoriatul: să faci lucruri mici, dar
necesare. Nu trebuie să devii expert peste noapte, dar poți începe
lângă un meseriaș și să înveți.

Din
păcate, o soluție frecventă în România rămâne emigrarea. Mulți
oameni, odată concediați, aleg să plece la muncă în străinătate,

pentru că munca fizică este încă bine plătită în Europa. Este
un compromis pe termen scurt, care de multe ori devine unul pe termen
lung.

publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>