• SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1

  • UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1

În primul set, la scorul de 5-4 în favoarea adversarei sale, americanca a lovit din săritură de pe fundul terenului, iar la aterizare genunchiul i-a cedat. Baptiste a urlat de durere și a rămas întinsă pe zgura pariziană.

Hailey Baptiste s-a accidentat grav în timpul meciului cu Xiyu Wang și a părăsit terenul de la Roland Garros într-un scaun cu rotile

Sportiva din SUA a primit imediat îngrijiri medicale, dar nu a putut părăsi terenul pe picioarele sale, ci a fost transportată într-un scaun cu rotile. Există suspiciunea că ar fi suferit o ruptură de ligamente, ceea ce ar însemna că sezonul e încheiat pentru ea.

profimedia-1105996558 Hailey Baptiste, la Roland Garros 2026 / Foto: Profimedia

După ce a ajuns în semifinale la Madrid, Hailey Baptiste a intrat pentru prima dată în carieră în Top 30 WTA și spera să repete performanța de anul trecut de la Roland Garros, când a ajuns în optimile de finală.

”Este absolut devastator și sfâșietor. E atât de dureros pentru Hailey, pentru că este cel mai bun tenis pe care l-a jucat vreodată în cariera ei. Dar să vezi videoclipul ăla și să o auzi țipând, pur și simplu… Nu-ți dorești asta nici în cel mai urât coșmar”, a declarat Sloane Stephens, compatrioata lui Hailey Baptiste.

Yuliia Starodubtseva a învins-o pe Elena Rybakina la Roland Garros și a stârnit hohote de râs la conferința de presă

Tot în turul 2 de la Roland Garros, Yuliia Starodubtseva (26 de ani, 55 WTA) a produs o surpriză uriașă și a eliminat-o pe Elena Rybakina (26 de ani, 2 WTA), scor 3-6, 6-1, 7-6 (4).

Galerie Foto

La conferința de presă de la finalul partidei, ucraineanca a oferit o declarație cu care a stârnit hohote de râs.

”Vă voi spune un lucru amuzant. Iubitul meu este antrenorul meu. Mi-a spus că dacă intru în top 50 WTA, mă va cere în căsătorie. Acum îi este frică, pentru că sunt aproape să reușesc”, a spus Yuliia Starodubtseva.

Următoarea sa adversară va fi chiar chinezoaica Xiyu Wang, care s-a calificat în turul 3 după abandonul americancei Hailey Baptiste.

Sorana Cîrstea, singura româncă în turul 3 la Roland Garros

Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) se află la cel mai bun sezon la carierei, chiar în ultimul său an în tenisul profesionist. E singura reprezentantă a României în turul 3 la Roland Garros, unde s-a calificat după ce a trecut fără emoții de Eva Lys (24 de ani, 81 WTA), scor 6-3, 6-0.

Pentru un loc în runda următoare, Cîrstea se va duela cu Solana Sierra (21 de ani, 68 WTA). Jucătoarea din Argentina și a eliminat-o pe Jasmine Paolini (30 de ani, 13 WTA) în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-4.

Cîrstea și Sierra s-au mai întâlnit o singură dată, în 2025, la US Open, atunci când românca s-a impus, scor 7-5, 6-0.

  • Grație calificării în turul trei la Roland Garros, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 187.000 de euro și 130 de puncte WTA.

Etichete: roland garros , hailey baptiste , accidentare hailey baptiste , accidentare roland garros , baptiste wang

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din