Marti, 14 Octombrie 2025, ora 15:39
1617 citiri
Consilierul prezidențial pe probleme de politică internă, Ludovic Orban, a transmis un mesaj ferm partidelor aflate la guvernare. Fostul premier a vorbit despre echilibrul fragil din actuala coaliție, despre alegerile pentru Primăria Capitalei și nu a exclus o eventuală revenire în Partidul Național Liberal.
Ludovic Orban a explicat că noua sa poziție la Administrația Prezidențială presupune un dialog constant cu toate formațiunile aflate la guvernare, potrivit stiripesurse.ro.
Întrebat dacă actuala majoritate politică va rezista până la finalul mandatului, consilierul prezidențial a recunoscut că situația nu este una simplă. „Sunt partide diferite, sunt partide care se află pentru prima oară într-o coaliție de guvernare și e complicat”, a afirmat el.
În privința unei posibile întoarceri în Partidul Național Liberal, Orban nu a exclus varianta: „Nu exclud, acum nu e o prioritate, dar nu exclud”.
Fostul lider liberal a confirmat, de asemenea, că menține o legătură strânsă cu președintele Nicușor Dan. „Discutăm de fiecare dată când apare o situație. Evident că eu urmăresc cu atenție tot ce se întâmplă. De fiecare dată când este interesat de un subiect sau dorește să aibă o evaluare, eu îi pun la dispoziție informațiile”, a precizat el.
Toamna nu e facuta sa fii singur. Descopera cine te asteapta pe Sentimente.ro
Orban a mai spus că a început discuții atât formale, cât și informale cu reprezentanții partidelor din coaliție, „că așa e normal să fie”.
Despre colaborarea cu Ilie Bolojan, Orban a lăsat să se înțeleagă că relația dintre cei doi este solidă. „Ne cam cunoaștem de ceva vreme. Avem istorie comună”, a spus acesta. În schimb, în privința social-democraților, tonul a fost mai rezervat. „Știți că nu sunt un mare fan al PSD-ului. Aș putea spune că am fost un opozant. De cele mai multe ori, am fost în antinomie. Pe de altă parte, înțeleg necesitatea momentului. La cum arată aritmetica parlamentară, e foarte greu de imaginat un guvern care să aibă majoritate parlamentară fără PSD. Și, din cauza asta, evident că voi avea o relație civilizată și cât se poate de principială”, a adăugat Orban.
Referindu-se la alegerile pentru Primăria Capitalei, consilierul prezidențial a insistat că acestea ar trebui organizate cât mai repede, în strictă conformitate cu legea. „Vă readuc aminte că eu am dat în judecată Guvernul României și am câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Guvernul Ciolacu. Înalta Curte a dat hotărâre judecătorească definitivă, în care a obligat Guvernul să organizeze alegeri în cele 58 de localități care funcționau fără primar. Din păcate, motivarea deciziei a venit târziu, după expirarea a trei ani, iar în conformitate cu legea nu se mai organizează alegeri anticipate în ultimul an. Nu a mai putut fi aplicată hotărârea, dar hotărârea judecătorească este definitivă”, a explicat Orban.
Fostul premier consideră că, deși partidele au libertatea de a decide cum participă la scrutin, trebuie evitate tensiunile interne.
„Ar fi bine ca aceste alegeri pentru Primăria Capitalei să nu fie un motiv în plus de divergențe și de dispute în cadrul Coaliției. Trebuie stabilit un cadru și niște reguli pe care să le respecte în campanie, astfel încât să nu se transforme campania pentru Primăria Capitalei într-un război între partidele din Coaliție”, a avertizat Ludovic Orban.
Cât despre preferințele sale politice privind candidații la Primăria Generală, Orban a păstrat discreția. „Normal că am un preferat, dar nu-mi exprim un punct de vedere”, a conchis el.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent