Duminica, 31 Mai 2026, ora 07:02

2582 citiri

Turiștii din afara Uniunii Europene care fac cumpărături în Europa pot recupera taxa pe valoarea adăugată, însă mulți dintre ei nu folosesc această facilitate și pierd sume importante, potrivit experților din industria turismului citați de CNBC.

Rambursările pot ajunge la valori semnificative, mai ales în cazul produselor de lux, precum haine de designer, ceasuri, bijuterii sau accesorii scumpe. În anumite situații, turiștii pot primi înapoi sute sau chiar mii de euro.

TVA-ul este inclus în prețul produselor vândute în majoritatea țărilor europene. Cotele standard diferă de la o țară la alta, de la 8,1% în Elveția până la 27% în Ungaria. În Spania, de exemplu, cota standard este de 21%, însă unele produse sunt taxate cu cote reduse.

Pentru recuperarea TVA-ului, achizițiile trebuie să respecte anumite condiții. În multe state există un prag minim al cumpărăturilor făcute într-un singur magazin. Acesta este de 75 de euro în Italia, 100 de euro în Franța, 50 de euro în Grecia și Olanda și 300 de franci elvețieni în Elveția. Spania nu are un prag minim.

Procesul începe chiar în magazin. Cumpărătorul trebuie să ceară documentele necesare pentru rambursarea TVA-ului și să prezinte pașaportul. Experții atrag atenția că mulți comercianți nu le explică automat turiștilor această opțiune, astfel că formularele trebuie solicitate explicit.

Ulterior, documentele trebuie validate la ultimul aeroport din Uniunea Europeană înainte ca turistul să se întoarcă acasă. În unele aeroporturi există ghișee speciale sau chioșcuri electronice, unde procedura poate dura doar câteva minute. În altele, însă, pot apărea cozi și formalități suplimentare.

Specialiștii recomandă ca produsele pentru care se cere rambursarea să nu fie folosite înainte de ieșirea din Europa, deoarece autoritățile vamale pot solicita verificarea acestora.

Serviciile care procesează rambursările opresc, de regulă, un comision de aproximativ 4%, astfel că turiștii nu primesc integral TVA-ul achitat.

În cazul cumpărăturilor de valoare mică, timpul pierdut pentru recuperarea taxei poate depăși beneficiul obținut. Pentru achizițiile scumpe, însă, rambursarea poate însemna o economie importantă, motiv pentru care mulți turiști aleg să cumpere produse de lux din Europa.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent