Marti, 02 Iunie 2026, ora 18:32
307 citiri
Noctua pregătește o alternativă pentru una dintre cele mai delicate etape din asamblarea unui PC, aplicarea pastei termice. Compania a prezentat la Computex 2026 noile pad-uri termoconductoare NT-CP1 AM5/4, dezvoltate împreună cu americanii de la Carbice.
Mai exact, în loc să aplici pastă între procesor și cooler, așezi un pad termic special, deja pregătit pentru contactul dintre cele două suprafețe. Pentru utilizatorii fără experiență, asta elimină riscul de a pune prea multă pastă, prea puțină sau de a face mizerie în jurul procesorului.
Noile pad-uri folosesc nanotuburi de carbon aliniate vertical, o tehnologie gândită pentru transfer termic eficient și contact uniform atunci când coolerul apasă pe procesor. Noctua spune că materialul nu doar că nu se degradează rapid, dar ar putea chiar să își îmbunătățească performanța după ce se așază mai bine sub presiune.
Reutilizabile și gândite pentru performanță pe termen lung
Marele avantaj față de pasta termică este întreținerea. Pasta clasică se poate usca sau degrada în timp, iar în unele cazuri trebuie reaplicată. Pad-urile Noctua-Carbice sunt prezentate ca o soluție mai stabilă, reutilizabilă și mai ușor de gestionat dacă trebuie să dai jos coolerul.
Tehnologia Carbice nu vine din zona hobby, ci din aplicații unde fiabilitatea contează enorm, precum sateliți, industria aerospațială și infrastructură critică. Noctua vrea acum să aducă această soluție în zona PC-urilor, pentru entuziaști și utilizatori care vor un montaj mai curat.
Lansarea este programată pentru septembrie 2026, dar prețul nu a fost anunțat încă. Cel mai probabil, pasta termică va rămâne varianta ieftină și foarte populară.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent