Jose Mourinho nu a fost numit oficial (încă) pe banca tehnică a celor de la Real Madrid, dar s-a ocupat personal de primul transfer. Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că Denzel Dumfries, elevul lui Cristi Chivu de la Inter Milano, va fi noul jucător al vicecampioanei Spaniei.
Real Madrid, sumă de 5 ori mai mare pentru aducerea lui Mourinho de la Benfica
– articolul continuă mai jos –
Denzel Dumfries, de la Inter la Real Madrid
Mourinho trebuie să aștepte alegerile pentru președintele de la Real Madrid (din data de 7 iunie) pentru a putea fi prezentat oficial ca noul antrenor al galacticilor.
Până la acel moment, Mourinho s-a ocupat personal de primul transfer din cel de-al doilea său mandat de la gruparea de pe Santiago Bernabeu.
Jurnalistul Fabrizio Romano (cunoscut pentru informațiile sale precise din lumea transferurilor din fotbal) anunță că Denzel Dumfries va ajunge la Real Madrid.
Fundașul dreapta al lui Cristi Chivu în vârstă de 30 de ani va schimba vestiarul în vara acestui an.
Olandezul avea în contract o clauză conform căreia putea pleca în schimbul a 20 de milioane de euro, iar pentru Real Madrid această sumă nu a reprezentat vreodată vreo problemă.
Tot Fabrizio Romano mai spune că următorul transfer al Realului va fi cel al lui Ibrahima Konate de la Liverpool. Francezul nu și-a prelungit contractul cu „cormoranii”, iar acum are cale liberă către o colaborare cu Mourinho la Madrid.
🚨💣 EXCLUSIVE: Denzel Dumfries to Real Madrid, HERE WE GO! ⚪️🇳🇱
Deal in place and all agreed with Dutch right back to join Real Madrid from Inter, Spanish club will trigger €20m release clause.
Dumfries has accepted Madrid, deal closed tonight and formal steps to follow. pic.twitter.com/UghisoJwmh
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) June 2, 2026
Ajuns la 63 de ani, Mourinho a intrat într-un ușor con de umbră din punct de vedere profesional în ultimele sezoane, rezultatele fiind oarecum departe de așteptările generate.
După despărțirea de Real Madrid din 2013, Mourinho a pregătit echipele Chelsea, Manchester United, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce, iar acum se află la Benfica Lisabona.
„The Special One” a pregătit-o pe Real Madrid în perioada 2010-2013, formație alături de care a câștigat trei trofee: Cupa Spaniei (2011), titlul în LaLiga (2012) și Supercupa Spaniei tot în 2012.