Partidul Democrat pare să fi prins un vânt favorabil în perspectiva alegerilor de la mijlocul mandatului „midterm” din acest an. Cu toate acestea, drumul către majoritatea în Senatul de la Washington rămâne o misiune de o dificultate majoră. Pentru a înclina balanța în favoarea lor, democrații sunt obligați să reușească o performanță electorală rară: să câștige cel puțin două state în care Donald Trump s-a impus categoric, cu o diferență de peste zece procente, la prezidențialele din 2024.
Țintele principale ale democraților sunt state precum Alaska (unde Trump a câștigat la o diferență de 13%), Iowa (+13%), Ohio (+11%) și Texas (+14%). În fiecare dintre aceste regiuni este nevoie de o inversare masivă a preferințelor electorale. Pe lista extinsă, dar considerată cu șanse mai mici, se află Montana și Nebraska (ambele cu +20% pentru Trump în 2024), unde democrații mizează strategic pe candidați independenți.
Totuși, o serie de evoluții recente le dau democraților motive să spere la o victorie considerată până acum improbabilă. Alegerile primare interne s-au desfășurat conform scenariului ideal pentru democrați în state-cheie precum Iowa, Texas și Montana.
Sondajele generice – care măsoară intenția de vot globală pentru un partid, fără a numi candidații – indică o tendință clară în favoarea stângii americane. Iar datele din sondajele locale de încredere, cum este cel realizat recent de Fox News în Ohio, arată că victoria în statele dominate anterior de Trump nu mai este un simplu exercițiu utopic, relatează CNN.
Pe de altă parte, tabloul nu este în întregime roz pentru tabăra democrată. Noile dezvăluiri apărute în spațiul public despre Graham Platner, candidatul democrat din Maine, riscă să pericliteze poziția partidului într-un stat tradițional albastru, esențial pentru asigurarea majorității.
Pentru a prelua controlul, democrații au nevoie de un plus de patru mandate, iar cele mai accesibile ținte teoretice rămân Maine și Carolina de Nord. Dincolo de sincope, semnalele de alarmă pentru republicani încep să se adune.
Mutările de șah ale democraților
În Iowa, conducerea Partidului Democrat a obținut exact candidatul pe care și-l dorea: Josh Turek, un sportiv paralimpic care a reușit deja performanța de a câștiga un district local ce votase masiv cu Trump. Această evoluție i-a determinat pe analiștii politici să recalculeze șansele din Iowa, considerând scrutinul ca fiind unul deschis.
În aceeași zi, o mișcare tactică s-a înregistrat și în Montana. Aici, nominalizarea unui democrat cu resurse financiare limitate ar putea lăsa cale liberă unui candidat independent cu șanse reale de a învinge tabăra republicană sau, cel puțin, de a obliga Partidul Republican (GOP) să consume fonduri masive pentru apărarea mandatului.
În Texas, scenariul s-a derulat perfect pentru democrați. Aceștia l-au propulsat în cursă pe moderatul James Talarico, în detrimentul mai radicalei Jasmine Crockett. De cealaltă parte, republicanii vor trimite în cursă un candidat vulnerabil: procurorul general al statului, Ken Paxton, contestat din cauza unor scandaluri politice și juridice, care l-a învins în alegerile interne pe senatorul John Cornyn. Deși mai sunt primare importante de disputat, cum sunt cele din Michigan, dinamica actuală avantajează vizibil tabăra democrată.
Semnalul de alarmă din sondajele generice
Sondajul generic reprezintă un indicator barometru pentru alegerile americane de la jumătatea mandatului. Acesta oferă o imagine de ansamblu asupra stării de spirit a electoratului la nivel național, fără a fi influențat de personalitatea candidaților locali.
Dacă inițial democrații nu reușeau să capitalizeze un avantaj clar,pe fondul unei uzuri de imagine a partidului, ultimele date indică o mutare a faliilor tectonice din politică.
În timp ce unele cercetări sociologice (precum CNN sau Marquette Law School) arată o cursă strânsă, la limita erorii oficiale (46% la 45% în favoarea democraților), institute de prestigiu indică procente cu două cifre în favoarea stângii. Sondajele realizate de New York Times/Siena College, Quinnipiac University și NPR/PBS/Marist College plasează Partidul Democrat cu un avans cuprins între 10 și 11 procente la nivel național – exact genul de ecart care poate dărâma feudele republicane din statele pro-Trump.
Radiografia statelor-cheie
Deși datele la nivel de state sunt încă în fază incipientă, primele cifre concrete arată o tendință favorabilă democraților.
Un exemplu elocvent este statul Ohio. Un sondaj proaspăt realizat de Fox News îl plasează pe fostul senator democrat Sherrod Brown în fața republicanului Jon Husted cu un avans de opt procente (53% la 45%). Vorbim despre un stat în care Trump a câștigat confortabil în 2024. Dacă această tendință se va păstra în noiembrie, asistăm la o basculare a electoratului cu aproape 19 procente.
Analiza sociologică arată că Brown reușește să atragă voturi din tabăra adversă: el convinge 13% dintre republicani, 14% dintre cei care au votat cu Trump în 2024 și nu mai puțin de 31% dintre republicanii moderați, care nu se identifică cu mișcarea MAGA (Make America Great Again).
În Texas, cifrele spun o poveste similară. Un sondaj comun al Texas Southern University/YouGov arată o egalitate perfectă (45%-45%) între Talarico și Paxton, în timp ce datele University of Texas îl creditau pe democrat cu un avans de opt procente. Talarico domină detașat în rândul alegătorilor independenți (un plus de 20%), în timp ce republicanul Paxton întâmpină dificultăți în a-și securiza propria bază de votanți.
Un detaliu extrem de important: în ambele state, candidații democrați pentru Senat obțin scoruri mult mai bune decât colegii lor de partid care candidează pentru funcțiile de guvernator, semn că selecția candidaților a fost una inspirată.
Ecuația complicată din Maine
În statul Maine, un sondaj efectuat la finele lunii mai de University of New Hampshire, înainte ca problemele de imagine ale democratului Graham Platner să devină publice, confirma valul de optimism al stângii. Platner o devansa pe experimentata formatoare de opinie republicană Susan Collins (aflată la al cincilea mandat) cu 51% la 42%.
Din punct de vedere tehnic, Platner reușise să își disciplineze propriul electorat (91% din democrați îl susțineau), în timp ce Collins aduna doar 80% din suflarea republicană. Aceasta este o inversare completă față de scrutinul din 2020. Un alt sondaj (UMass Lowell/YouGov) confirma avansul lui Platner cu cinci procente.
Cu toate acestea, statul Maine rămâne un teren extrem de imprevizibil pentru sociologi. În 2020, Susan Collins a fost cotată cu șansa a doua în absolut toate sondajele publice, pentru ca în final să câștige detașat, la o diferență de nouă procente. În plus, impactul real al recentelor dezvăluiri despre Platner asupra electoratului independent rămâne de văzut.
Privind la evoluțiile statistice din fiefuri conservatoare precum Ohio și Texas, optimismul democraților de a forța victoria în Alaska sau Iowa pare tot mai justificat în acest moment al cursei electorale, susține CNN.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent