Sambata, 06 Iunie 2026, ora 15:28

3036 citiri

Dorinel Munteanu și-a găsit o nouă echipă, după ce a retrogradat cu Hermannstadt

Dorinel Munteanu FOTO Facebook GSP

Dorinel Munteanu și-a găsit repede o nouă echipă, după ce a încheiat conturile cu FC Hermannstadt. „Neamțu” s-a înțeles cu CSM Reșița, echipă din Liga a doua.

Dorinel Munteanu începe un nou proiect. La puțin timp după ce a pierdut barajul de menținere / promovare cu Hermannstadt, fiind învins de FC Voluntari, Munti a acceptat o nouă provocare.

Antrenorul care va împlini 58 de ani la finalul lunii iunie s-a înțeles cu CSM Reșița, echipa din Liga a doua și luni e așteptat la echipa rosso-nero pentru petcetluirea contractului.

„Cunosc oamenii de acolo, de la Reșița. Dar nu asta e important, ci ceea ce facem din punct de vedere profesional. Proiectul pentru reșițeni este unul important, dacă mă apuc de el, atunci trebuie să-l duc la bun sfârșit.

Trebuie să aduc oamenii la stadion, așa cum a fost și la Galați, acesta este unul dintre obiectivele mele. Luni urmează să merg acolo pentru discuțiile finale, să spunem așa. Am vorbit telefonic până acum. Trebuie să se stabilească și conducerea clubului, pentru că, ați văzut, Cristi Bobar a plecat”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru Digi Sport.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent