Miercuri, 15 Octombrie 2025, ora 09:11

1310 citiri

Senzație la Osaka: jucătoarea de tenis din România s-a calificat în sferturi! Posibil duel cu vedeta locală

Jaqueline Cristian FOTO Instagram JAC

Jaqueline Cristian, locul 47 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Osaka, cu premii totale de 275.094 dolari.

Cristian a trecut în optimii de finală, favorita a 8-a, sportiva spaniolă Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA), scor 0-6, 6-4, 6-2.

Bouzas (23 ani, 40 WTA) s-a impus în singura sa confruntare anterioră cu Jaqueline Cristian, luna trecută, în primul tur la Beijing, cu 6-4, 6-0.

Pentru un loc în semifinale, românca ar putea să o înfrunte pe favorita principală, japoneza Naomi Osaka (16 WTA), dacă aceasta o va învinge în optimii pe jucătoarea olandeză Suzan Lamens, locul 57 WTA.

Prin calificarea în sferturi, Jaqueline Cristian şi-a asigurat un premiu de 6.815 dolari şi 54 de puncte.

Cristian va juca miercuri și la dublu, alături de sârboaica Olga Danilovic, contra cuplului Nadia Kicenok (Ucraina)/Makoto Ninomiya (Japonia).

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent