• Un nou scandal în SUA înainte de startul CM 2026. Naționala Uzbekistanului a fost verificată minuțios de autoritățile americane în momentul în care a ajuns la stadionul unde urma să dispute un amical cu Olanda, pierdut cu 2-1.


Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După ce internaționalul elvețian Breel Embolo nu a putut călători în SUA din cauza sistemului electronic de autorizare a călătoriei (ESTA), iar irakianul Aymen Hussein a fost interogat timp de 7 ore la sosirea pe aeroportul din Chicago, acum a venit rândul naționalei Uzbekistanului să se confrunte cu măsurile de securitate impuse de autoritățile din SUA.

Delegația Uzbekistanului, verificată cu câini antidrog înainte de amicalul cu Olanda

Jucătorii și staff-ul naționalei Uzbekistanului au fost supuși unor controale amănunțite după ce au coborât din autocar, înaintea amicalului disputat la New York.

Aceștia au fost obligați să își lase bagajele într-un anumit loc pentru a fi verificate individual de forțele de ordine, care au folosit detectoare de metale și câini special instruiți pentru detectarea drogurilor.

Naționala Uzbekistanului, verificată strict de autoritățile americane. Foto: X

Naționala Uzbekistanului, verificată strict de autoritățile americane. Foto: X

Galerie foto (20 imagini)

+20 Foto

labels.photo-gallery

În cele din urmă, naționalei i-a fost permis să intre pe stadion, unde s-a confruntat cu Olanda, în ultimul meci de pregătire înaintea Campionatului Mondial.

Uzbekistan face parte din grupa K, alături de Portugalia, Columbia și RD Congo. Meciurile sunt programate astfel:

  • Columbia, pe 18 iunie

  • Portugalia, pe 23 iunie

  • RD Congo, pe 28 iunie

Naționala pregătită de Fabio Cannavaro a pierdut amicalul de luni cu scorul de 2-1.

Golul celor din Uzbekistan a fost marcat de Sergeev, în minutul 90+2, în timp ce pentru olandezi a punctat Gakpo (32, 90+8, ambele din penalty).

2 zile

au mai rămas până la startul CM 2026. Primul meci va fi Mexic – Africa de Sud, pe 11 iunie, de la ora 22:00

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport