Vineri, 12 Iunie 2026, ora 10:41

1209 citiri

Campionatul Mondial: FIFA l-a ascultat pe Del Piero și a făcut o schimbare radicală la intonarea imnurilor

Jucătorii s-au adunat la mijlocul terenului FOTO X @larotativape

Selecționata de fotbal a Mexicului a învins echipa Africii de Sud cu scorul de 2-0 (1-0), în partida inaugurală a Cupei Mondiale 2026 (11 iunie-19 iulie), joi, pe Mexico City Stadium din Ciudad de Mexico, în Grupa A a turneului găzduit de Mexic, SUA și Canada.

”El Tri”, neînvinsă de opt partide în 2026, a obținut o victorie fără dubii, într-un meci de nivel modest, cu trei eliminări. Julian Quinones (9) și Raul Jimenez (67) au marcat golurile gazdelor.

Primul meci de la Mondiale a venit și cu o schimbare radicală făcută de FIFA în momentul intonării imnului.

Astfel, pentru prima dată, la centrul terenului au stat toți jucătorii celor două echipe, iar fotbaliștii nu au mai stat în linie dreaptă, ci s-au adunat în jurul unui banner.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a explicat că cel care i-a propus schimbarea a fost Alessandro Del Piero. Fostul mare fotbalist italian a fost afectat în semifinala Mondialului din 2006 de faptul că a fost rezervă și nu s-a putut bucura de intonarea imnului pe teren, alături de titulari.

„Pentru prima dată, toți cei 26 de jucători vor fi pe teren și vom auzi imnul național. Toată echipa va fi pe teren. De unde a venit ideea? După o discuție pe care am avut-o cu Del Piero. Acum câteva luni mi-a zis: ”De ce nu vă gândiți să puneți toți jucătorii pe teren la imn? Toți fac parte din echipă”. Asta mi-a spus”, a declarat Infantino.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent