Miercuri, 15 Octombrie 2025, ora 23:01
207 citiri
FOTO YouTube JerrryRigEverything
În cel mai recent test realizat de celebrul youtuber JerryRigEverything, noul Pixel 10 Pro Fold a cedat complet în timpul testului de îndoire, iar bateria a explodat.
Zack Nelson, creatorul canalului, cunoscut pentru testele sale de rezistență extrem de populare, a spus că este prima oară în cariera sa când un telefon ia foc pe masa de testare. Momentul a fost surprins în direct și a devenit rapid viral, stârnind reacții puternice în comunitatea tech.
Bateria, punctul critic al noului pliabil Google
Potrivit lui Nelson, Pixel 10 Pro Fold s-a rupt exact în zona unde se află linia antenei, un punct slab în structura telefonului. În momentul în care dispozitivul a fost îndoit, bateria, amplasată sub această zonă, s-a strivit și a intrat în scurtcircuit, provocând o reacție termică violentă.
garsoniere de vanzare bucuresti
Problema pare să fie legată de modul în care este proiectată carcasa internă și poziționarea antenei, care forțează bateria în momente de stres mecanic. „Este ca și cum ai construi un al treilea Death Star cu același punct slab în design”, a spus ironic Jerry.
Testele au mai arătat și că promisa protecție IP68 nu este tocmai realistă. În ciuda certificării, praful fin și chiar particulele mai mari au reușit să pătrundă prin balama, iar sunetul „crispy” auzit în timpul plierii confirmă că mecanismul nu este complet etanș.
În plus, nisipul s-a strecurat ușor între ecran și balama, semn că sistemul de închidere-deschidere rămâne o slăbiciune serioasă.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
