Vineri, 12 Iunie 2026, ora 17:46
5183 citiri
Lansarea unei rachete Oreșnik / FOTO:X/@ferozwala
Rusia s-ar pregăti să lanseze, în următoarele 24 de ore, încă o rachetă balistică Oreshnik, împotriva unei ținte de pe teritoriul Ucrainei.
Racheta cu rază medie de acțiune ar urma să fie lansată din poligonul de testare Kapustin Yar, anunță site-ul ucrainean Focus în ziua de 12 iunie 2026, citând un comunicat al Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au subliniat că cetățenii ar trebui să fie atenți la rapoartele privind pericolele aeriene și să nu ignore sirenele de alarmă.
Un jurnalist militar, Andriy Tsaplienko, a anunțat pe Telegram că Federația Rusă ar putea efectua mai întâi doar teste de lansare, timp de patru ore. Deși acestea sunt inițial doar antrenamente, cetățenii ucraineni sunt sfătuiți să rămână vigilenți.
Cu o zi înainte, pe 11 iunie, la ora 23:29, autoritățile ucrainene au mai raportat o amenințare balistică, tot dinspre regiunea Astrakhan (Kapustin Yar). Cu toate acestea, aproximativ 20 de minute mai târziu, canalele de monitorizare au anulat alerta.
În noapta de 24 mai, armata Rusiei a lansat, în mod real, o rachetă balistică Oreshnik asupra Ucrainei. Lovitura a fost raportată de Ucraina în districtul Bila Țerkva din regiunea Kiev. În urma atacului, o clădire din oraș a luat foc, iar clădirea unei întreprinderi a fost, de asemenea, avariată.
Defense Express a menționat că această lansare a Rusiei a avut un scop mai ales psihologic și nu a produs un rezultat militar semnificativ.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
