Legea pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme
de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice a fost recent modificată,
astfel că, începând de sâmbătă, deranjarea excesivă a vecinilor, prin generarea
de zgomote puternice și de lungă durată, indiferent de sursă, va fi sancționată
cu mult mai aspru.

Unele dintre modificările apărute recent la Legea 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială,
a ordinii și liniștii publice vizează înăsprirea sancțiunilor ce se aplică,
începând din 13 iunie, în cazul perturbării liniștii locatarilor de la bloc,
indiferent de oră.

În primul rând, tulburarea liniștii locatarilor între orele
22:00-8:00 și 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote,
larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la
intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în
locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația
de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora se poate sancționa, începând
din acest weekend, cu amendă de până la 2.000 de lei (acum, amenzile pot ajunge
la 1.500 de lei).

Aceste intervale de liniște pot fi extinse, în cadrul
adunărilor generale ale proprietarilor, prin regulamentul de bloc.






Atenție

Atunci când cei deranjați de zgomotele puternice generate de
vecini cheamă polițiștii, aceștia vor aplica legislația privind ordinea și
liniștea publică, mai exact Legea 61/1991, nu regulamentul blocului.

Apoi, dincolo de orele de liniște, Legea 61/1991 stabilește
că “tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote
cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, fără să stabilească niște limite orare, poate fi sancționată cu
amenzi de până la 1.000 de lei, valoarea acestora rămânând neschimbată.

Astfel, indiferent dacă se face gălăgie în timpul orelor de
liniște sau în restul zilei sau de sursa de zgomot (muzică, utilizarea de
aparate și scule etc.), polițiștii îi pot amenda pe cei care își deranjează
vecinii cu sumele de mai sus.

În plus, Legea ordinii
și liniștii publice reglementează și sancționarea celor care organizează
petreceri cu caracter privat sau utilizează aparatură muzicală la intensitate
de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în
spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de
locuințe sau cu caracter social.

În astfel de cazuri, amenzile pe care le pot aplica polițiștii
sunt cuprinse, începând de sâmbătă, între 4.000 și 6.000 de lei. Ținând cont de
actualele valori ale acestor amenzi – între 2.000 și 3.000 de lei, de mâine, ele
se dublează.

Totodată, de sâmbătă, intervalul în care se poate constata
repetarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii
și liniștii publice (ceea ce duce la majorarea amenzilor) se triplează,
ajungând la 72 de ore (de la 24 de ore).

Concret,
repetarea contravențiilor amintite mai sus, într-un interval de 72 de ore de la
constatarea primei fapte, se sancționează, începând din 13 iunie, după cum
urmează:

  • cu amendă de la
    1.000 la 3.000 de lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul
    comunității – tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu
    orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
  • cu amendă de la
    4.000 la 6.000 de lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul
    comunității – tulburarea liniștii locatarilor în orele de liniște;
  • cu amendă de la
    6.000 la 12.000 de lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul
    comunității – organizarea de petreceri zgomotoase.