Google a lansat oficial versiunea stabilă de Android 17, cea pe care o vom primi pe device-uri de acum înainte. Aceasta va fi disponibilă pentru început doar pe smartphone-urile din seria Google Pixel, urmând ca în perioada următoare, fiecare producător să revină cu un roadmap adecvat modelelor sale.

Conform celor de la Google, Android 17 se concentrează pe 4 mari piloni: productivitate, divertisment, securitate şi performanţă hardware.

Plecând de la aceşti piloni importanţi, gigantul american a adus următoarele noutăţi:

  • multitasking nou, bubbles pentru toate aplicaţiile (orice aplicaţia va putea rula în ferestre flotante);
  • funcţie Screen Reactions îmbunătăţită (va permite înregistrarea ecranului telefonului în timp ce camera frontală îţi capturează faţa şi vocea);
  • mod de jocuri dedicat pliabilelor (Foldable Gaming Mode);
  • Contact Picker primeşte o îmbunătăţire, astfel că aplicaţiile vor primi acces doar la contactele selectate (vom avea o confidenţialitate îmbunătăţită);
  • permisiuni de locaţie temporară (utilizatorii vor putea acorda unei aplicaţii acces la GPS doar pentru o singură sesiune temporară);
  • funcţia Task Continuity (aceasta va permite continuarea activităţilor între dispozitive, adică vom putea muta o aplicaţie de pe un telefon pe altul sau pe tabletă);
  • mici schimbări vizuale pentru iconiţele din zona „Privacy Indicators”;
  • EyeDropper (va permite altor aplicații să solicite sistemului Android să aleagă culoarea exactă a oricărui pixel afișat pe ecran, fără a fi necesare permisiuni sensibile pentru capturile de ecran);
  • protecţia mai bună pentru mesajele tip OTP;
  • suport pentru un nou codec video: VVC (H.266);
  • funcţia Loudness Management (ajustare automată a volumului).

Nu ştiu dacă aţi observat, nu am spus nimic despre inteligenţa artificială. Nu este o greşeală, Google va anunţa noi funcţii bazate pe Gemini Intelligence ceva mai târziu, în vară.